Ziua Națională a României

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu colegiile și liceele devene, a marcat și în acest an, cu tot respectul și recunoștința, Ziua Naţională a României. Evenimentul a avut loc în ziua de 29 noiembrie 2023 la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, în prezența unui mare număr de participanți, îndeosebi tineri de la colegiile și liceele din Deva. 

Această evocare a zilei de 1 Decembrie 1918, cu toate evenimentele care i-au premers, am organizat-o cu emoție și bucurie, cu sentimente de prețuire și respect pentru cei care au făurit România reîntregită, o Românie care și-a adunat fiii și fiicele într-o țară mândră, dornică să se afirme pe marea scenă a lumii. Am considerat necesar ca la activitatea noastră să invităm cât mai mulți tineri care, și cu ajutorul nostru, cu ajutorul acestei prezentări, să învețe ce înseamnă dragostea de patrie și ce înseamnă sentimentul apartenenței la un popor care în ziua de 1 Decembrie 1918 a scris o pagină de neuitat în cartea neamului.

Ziua de 1 Decembrie marchează piatra unghiulară a istoriei neamului românesc, ziua care, prin semnificația ei, ocupă un loc aparte în inimile noastre, în inima fiecărui român. Este sărbătoarea noastră cea mai dragă, este sărbătoarea care ne adună sub Tricolor, sub steagul nostru pe care este scris „unire-n cuget și-n simțiri”.

Toate evenimentele care au pregătit Marea Unire, toți marii bărbați de stat adevărați, cu iubire de țară, care au lucrat fără încetare la realizarea acestui mare proiect național au fost cuprinși într-o minuțioasă prezentare urmărită cu interes de către cei prezenți în sală.

Prin această emoționantă activitate dedicată Zilei Naționale a României am dorit să reînviem pentru câteva clipe tot entuziasmul și bucuria care au cuprins un întreg popor în ziua de 1 Decembrie 1918, zi care strălucește ca un astru pe firmamentul istoriei românilor.

Atenția și interesul cu care a fost urmărită prezentarea, emoția cu care s-a intonat imnul României de către îndrăgitul interpret de muzică populară Cristian Fodor, directorul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, bucuria cu care  s-a răspuns la întrebările din final au fost dovezi de necontestat că activitatea noastră a mers la inimile tuturor celor prezenți în sală. 

Așa cum facem în fiecare an, și de această dată, am amenajat o expoziţie de carte având ca temă Marea Unire de la 1918 şi participarea hunedorenilor la acest eveniment de mare răsunet al istoriei noastre.

În finalul prezentării, participanților li s-au adresat întrebări legate de subiectul expus, iar cei care au dat răspunsuri corecte au primit frumoase premii constând în cărți și diplome oferite de biblioteca județeană.

Cu ocazia acestei zile deosebite, folosesc acest prilej pentru a spune din toată inima, La mulți ani, români, la mulți ani, România! 

Ioan Sebastian Bara

Ziua Națională a României

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva, a dedicat şi în acest an Zilei Naţionale a României o activitate specială, o prezentare cultural-educativă desfășurată în ziua de 26 noiembrie 2021, la Liceul Tehnologic „Transilvania” din Deva. Publicului din sală i s-a făcut o prezentare a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, moment de importanță capitală în istoria națională.

Dintre marile evenimente, dintre numeroasele momente de răscruce istorică pe care le-a trăit poporul român, nu este zi mai dragă inimilor noastre decât acel 1 Decembrie 1918 când miile de glasuri de la Alba Iulia au strigat din răsputeri, cu hotărâre şi bucurie: „Unirea cu România, Unirea cu Patria-Mamă!” De atunci, de când România a strâns la pieptul ei toate provinciile pe care jocul istoriei i le-a smuls de-a lungul secolelor, ziua de 1 Decembrie o purtăm cu iubire în suflet, aşa cum cu iubire arborăm tricolorul la zi de mare sărbătoare a neamului românesc.

În cadrul manifestării organizate de noi și în acest an, au fost trecute în revistă evenimentele care au precedat actul de la 1 Decembrie 1918, au fost evocate marile personalități politice și culturale care s-au implicat în făurirea României Mari, a fost amplu prezentată Adunarea Națională de la Alba Iulia, a fost evidențiat rolul monarhiei în făurirea actului Unirii. S-au utilizat imagini-document care au ilustrat fiecare etapă care a condus la realizarea unirii tuturor provinciilor românești între hotarele aceleiași țări.

Ca în fiecare an, activitatea dedicată Zilei Naționale a încercat să le insufle celor prezenți un puternic sentiment patriotic, așa cum se cuvine față de memoria marilor înaintași, a tuturor celor care s-au jertfit pentru ca noi să trăim într-o țară demnă și respectată, cu toții uniți sub Tricolor.

La final celor prezenți în sală li s-au adresat întrebări legate de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918, cele mai bune răspunsuri fiind răsplătite cu premii constând în diplome și cărţi oferite de biblioteca noastră.

De asemenea, cu această ocazie, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a fost amenajată o expoziţie de carte având ca temă Marea Unire de la 1918 şi participarea hunedorenilor la acest eveniment de mare răsunet al istoriei noastre.

Porţile Bibliotecii noastre au fost deschise tuturor celor care au dorit să cunoască aceste cărţi şi să discute pe marginea lor cu bibliotecarii noştri specialişti în istorie.

La mulți ani, români!

La mulți ani, România!

Ioan Sebastian Bara

Moment de mare emoție la Salonul Hunedorean al Cărții – întâlnirea cu Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura RAO, organizează în ziua de 19 octombrie 2018, ora 17.00, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle dʼOr, un eveniment cultural de excepție desfășurat sub semnul împlinirii unui secol de la făurirea României Mari. În acest context, se va lansa volumul aniversar Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, editat de Bogdan Bucur, doctor în sociologie, lector universitar la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.

Volumul a apărut la Editura RAO și reprezintă a doua carte de aur consacrată Marii Uniri, prima fiind scrisă în anul 1929 sub forma unui manuscris pe pergament, realizat manual, pentru serbarea a zece ani de la Marea Unire. Acest document este publicat pentru prima dată integral în ultimul capitol al volumului realizat de Bogdan Bucur, volum ce cuprinde un impresionant număr de documente și ilustrații legate de pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri.

Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, care se va lansa în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, își propune, așa cum ne spune realizatorul ei, Bogdan Bucur, „să ofere cititorului pasionat de istoria națională posibilitatea de a parcurge, prin intermediul documentelor și ilustrațiilor, întregul proces al construcției României Mari, începând cu participarea la Marele Război (1916-1919), continuând cu procedurile politico-administrative de unificare a Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918), Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului, Maramureșului (1 decembrie 1918) și insulei Ada-Kaleh (1918-1919) cu România, și culminând cu încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Alba Iulia (15 octombrie 1922)”.

Volumul este un impresionant corpus de documente (acte legislative sau administrative, scrisori ale unor mari personalități din epocă, pagini întregi din presa vremii, afișe propagandistice etc.), ilustrații (fotografii, cărți poștale, desene, caricaturi), toate acestea oferind un amplu tablou al atmosferei care a premers Unirea de la 1 Decembrie 1918, înfăptuirea acestui act, precum și anii care au urmat. Sunt reînviate sub ochii cititorului imagini din provinciile istorice românești care nu mai sunt în componența statului român.

Merită menționată sublinierea autorului, făcută cu rigoarea de adevărat om de știință care studiază istoria sine ira et studio: „O preocupare permanentă a acestui volum a fost respectarea riguroasă a adevărului istoric, chiar și atunci când acesta poate să fie dureros sau chiar rușinos.”

Cu prilejul lansării acestui impresionant volum, autorul va detalia, cu siguranță, această aserțiune, pentru corecta și obiectiva înțelegere a istoriei, pentru că tot Bogdan Bucur ne spune: „… cartea reprezintă o invitație permanent deschisă la reflexivitate istorică.”

Lansarea la Deva a acestui impresionant volum aniversar reprezintă un eveniment editorial care, cu siguranță, va avea un impact puternic asupra publicului larg și asupra specialiștilor în istorie.

La final, editorul Bogdan Bucur va oferi autografe pe volumul aniversar lansat la Deva.

Ioan Sebastian Bara

Ziua Națională

În fiecare an, așteptăm ziua de 1 Decembrie cu mare emoție, iar Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva consacră an de an activități speciale menite să marcheze cum se cuvine această sărbătoare.

Așa cum facem deja de șapte ani, și în acest an am pregătit activitatea dedicată Zilei Naționale a României cu profesionalism și cu dorința de a le spune participanților cât mai multe lucruri noi, despre care poate n-au auzit și n-au învățat la școală. Ceea ce ne-a motivat demersul, ceea ce am avut tot timpul în minte a fost respectul, a fost  recunoştinţa față de jertfa înaintașilor noștri, o jertfă care stă la temelia României Mari făurite la 1 Decembrie 1918 prin voința întregii suflări românești din Transilvania, Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, din toate provinciile românești. Ziua de 1 Decembrie reprezintă un simbol al luptei pe care, de-a lungul secolelor, au purtat-o românii pentru a trăi liberi într-un stat liber, iar această dorință fierbinte a devenit realitate prin voința Adunării Naționale de la Alba Iulia.

Anul viitor va fi anul Centenarului Marii Uniri, an în care vom serba un secol de când toți românii trăiesc între granițele aceleiași țări, într-un stat unitar, liber și independent. Marea sărbătoare a României o vom marca, de-a lungul anului, cu activități atractive care vor pune în lumină importanța Marii Uniri pentru toți cei care se simt ai acestui pământ.

Potrivit tradiției Bibliotecii, și anul acesta, în Sala „Liviu Oros” a Centrului  Cultural „Drăgan Muntean”, cu prilejul Zilei Naționale, a avut loc o prezentare amplă și documentată a evenimentelor care au premers Marea Unire, făurirea unirii și contribuția marilor noștri bărbați de stat care au făcut posibilă această unire: de la Regele Ferdinand-Întregitorul până la ultimul participant la adunarea de la Alba Iulia, adunare la care au luat parte și foarte mulți hunedoreni. A fost prezentat contextul intern și internațional care a favorizat unirea românilor din toate provinciile într-un singur stat.

La finalul expunerii, celor prezenți în sală li s-au adresat întrebări legate de momentul 1 Decembrie 1918, iar cei care au oferit răspunsurile corecte au fost răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Și în acest an, în preajma zilei de 1 Decembrie, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva s-a organizat o bogată expoziție de carte având ca temă Marea Unire de la 1918.

Ioan Sebastian Bara

De Ziua Națională

Cea mai mare sărbătoare a noastră, cea mai îndrăgită zi din șirul zilelor intrate în istorie este ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Și în acest an, această zi este pentru noi toți un prilej de emoţie şi bucurie, o ocazie deosebită de a evoca acest moment istoric de o atât de mare importanță în viața națiunii române.

Și în acest an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a pregătit evocarea momentului 1 Decembrie 1918 cu respect și recunoştinţă față de realizarea înaintașilor noștri, dar și cu profesionalism, pentru a putea face cunoscute, în special tinerilor, multiplele implicații ale istoricului an 1918. Ca de obicei, manifestarea a avut loc în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.

Istoria românilor, a națiunii noastre, „cartea sfântă” a acestui neam, cum atât de frumos o numea Nicolae Bălcescu, are multe și importante momente care au jalonat evoluția prin veacuri a acestui popor. Am avut momente de glorie, de înălțare, dar și momente de mare durere și vitregii ale sorții. Dintre toate momentele care se înșiră prin ani în istoria noastră, dintre nenumăratele momente de mare cumpănă și încercare pe care le-a trăit poporul român, evenimentul cel mai important este, cu siguranță, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Atunci, la Alba Iulia, participanții au strigat toți într-o suflare, cu hotărâre și speranță, „vrem Unirea cu România, vrem Unirea cu Patria-Mamă!”. A fost punctul de plecare pentru strângerea majorității românilor într-o singură și mare Românie, o Românie unită și puternică, în stare să înfrunte orice vitregii. De atunci, ziua de 1 Decembrie este păstrată cu dragoste în inimile tuturor celor care simt românește, care se simt fii ai acestui popor. Această zi a fost iubită și în anii în care această sărbătoare a fost interzisă și scoasă din cărțile de istorie, dar niciodată nu a putut fi alungată din sufletele românilor. Așa cum n-au fost uitați nici cei care au contribuit esențial la făurirea Unirii și a României Mari: Regele Ferdinand Întregitorul, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu și mulți alții. Astăzi, când românii și-au redobândit istoria, avem dreptul, dar mai ales datoria, să ne cunoaștem istoria adevărată, nefalsificată, să arătăm tinerilor cât de importantă a fost ziua de 1 Decembrie 1918.

Este ceea ce am făcut și noi, cu prilejul manifestării speciale pe care am dedicat-o Zilei Naționale a României, când le-am vorbit tinerilor despre Marea Unire și importanța ei pentru devenirea neamului nostru.

Am mers împreună pe firul istoriei și am evocat cele mai importante momente legate de formarea statului național unitar român și făurirea României Mari. Aceste întâlniri le vom organiza an de an, în așteptarea marii noastre sărbători.

În continuarea prezentării Unirii de la 1 Decembrie 1918, dascălul și scriitorul Gligor Hașa a oferit un moment de mare emoție prin recitarea unui grupaj de poezii străbătute de un puternic fior de patriotism, întreaga sală trăind clipe de adevărată vibrație patriotică.

La finalul prezentării, elevilor li s-au adresat o serie de întrebări, iar răspunsurile corecte au fost răsplătite cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.

Ioan Sebastian Bara