„Trofeul Micului Cititor”, ediția 2023

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara și al firmei S.C. Anorom S.R.L., a organizat în ziua de 13 iunie 2023, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala Mare, o activitate cultural-educativă devenită tradițională: au fost premiați câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”.

Ce poate fi mai plăcut pentru noi acum, în pragul vacanței de vară, decât să oferim „Trofeul Micului Cititor” celor mai fideli, mai serioși și mai consecvenți cititori tineri care ne trec pragul și își aleg din raft cartea preferată. Apoi vin din nou și din nou după alte titluri, după alte întâlniri cu eroii cărților îndrăgite. Pentru că aceste mici obiecte care se numesc cărți au darul de a se chema una pe cealaltă: ai terminat de citit o carte, vii și împrumuți alta, apoi alta și alta, iar la maturitate vei băga de seamă că lecturile tale s-au rafinat, că știi să distingi o carte bună de una mai puțin reușită, știi să apreciezi talentul unui scriitor.  

Concepția care a stat la baza organizării concursului intitulat „Trofeul Micului Cititor” a pornit de la dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. De aceea, criteriul care a determinat decernarea premiilor a fost fidelitatea micilor cititori față de bibliotecă, exprimată în numărul de împrumuturi de carte. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu biblioteca. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai asiduu biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii „Trofeului Micului Cititor”, ediția 2023.

Un eveniment mult așteptat de copii a fost întotdeauna premierea câștigătorilor concursului „Trofeul Micului Cititor”, eveniment la care micii noștri cititori au venit cu aceeași bucurie din fiecare an și noi ne-am bucurat alături de ei. 

Concursul nostru – „Trofeul Micului Cititor” – a fost gândit în așa fel încât să stimuleze prezența la bibliotecă a copiilor, să-i facă să iubească lectura și să treacă de cât mai multe ori pragul bibliotecii noastre. De aceea, acest trofeu a mers către cei mai „împătimiți” cititori, către cei care au devenit prieteni statornici ai bibliotecii și iubesc cărțile.

Prin acordarea acestor premii am dorit să ne apropiem și mai mult de copii, mai tinerii noștri prieteni, pentru ca ei să simtă instituția noastră ca pe un spațiu cald, primitor, cu oameni plini de suflet, gata oricând să le recomande o carte, un autor, să le vorbească despre viața cărților.

Premiile au fost oferite de Consiliului Județean Hunedoara, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și firma S.C. ANOROM S.R.L. Alături de noi s-a aflat domnul Septimiu Lascău, administratorul firmei S.C. ANOROM S.R.L, un om iubitor de cultură, un om care îndrăgește copiii și care a dat mereu dovadă de generozitate și de atașament față de tot ce înseamnă sprijinirea materială a activităților noastre culturale.

Pornind de la aceste gânduri, am premiat acei tineri cititori care s-au dovedit a fi cei mai buni prieteni ai cărții, ai cititului. Am decernat, astfel, trei premii și zece mențiuni care i-au recompensat pe cei mai fideli mici prieteni ai bibliotecii:

Locul I

Teodor Mihai Iovan

Clasa a VI-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă electrică, cărți, diplomă și trofeu.

Locul II

Iosif Verme

Clasa a VII-a Plastică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

O bicicletă, cărți, diplomă.

Locul III

Tudor Mihai Blidar

Clasa a VIII-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

Un hoverboard, cărți, diplomă.

Mențiuni

Albert Plutariu

Clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Hunedoara

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

Irina Elena Țeculescu

Clasa a VI-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

Irina Stănescu

Clasa a II-a, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva – Școala Primară Cristur

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

Ingrid Czuper

Clasa a I-a Arte plastice, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

Maria Alexia Herțeg

Clasa a II-a D, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

Mădălina Elisa Crețu Tomuța

Clasa a IV-a B, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

Iulia Romoșan

Clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva – Școala Primară Cristur

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

Gabriela Lucia Gabor

Clasa a IV-a B, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

Ana Kunst

Clasa a V a D, Colegiul Național „Decebal” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

David Andrei Birtoc

Clasa a II-a Step by Step, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă.

Evenimentul a fost așteptat cu mare emoție de copii, de părinți, de cadrele didactice și chiar și de bibliotecari.

Nu i-am uitat nici pe profesorii care s-au ocupat zi de zi de acești copii, le-au recomandat cărți specifice vârstei și i-au îndrumat spre bibliotecă, iar pentru toate acestea le-am oferit premii constând în diplome și cărți.

Copiii s-au bucurat și de un reușit program artistic. Și la această ediție a Trofeului Micului Cititor am avut oaspeți dragi, prieteni ai bibliotecii noastre: inimoșii și talentații actori ai Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani   l-au adus în fața copiilor pe îndrăgitul Pinocchio, celebrul erou al lui Carlo Collodi. Binecunoscutul regizor Valentin Neagu a coordonat o trupă de actori plini de har și, mai ales, animați de dragoste pentru copii, iar jocul lor a înviat o poveste care e iubită de generații de copii din toată lumea.

Încă de la intrarea în Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, copiii au avut surpriza să întâlnească statui vivante, care au executat grațioase numere coregrafice și au interacționat cu copiii.

Totodată, le-am pregătit o surpriză celor mai mici cititori, toți participanții au primit dulciuri, cărți și baloane personalizate.

Cu ajutorul oglinzii foto, copiii, însoțiți de profesori, s-au fotografiat și au plecat cu frumoase amintiri de la evenimentul organizat în cinstea lor.

 „Trofeul Micului Cititor” a devenit una dintre cele mai îndrăgite activități cultural-educative pe care micii noștri prieteni o așteaptă an de an.

Ioan Sebastian Bara

„Citești și câștigi!” la a IX-a ediție

Iată-ne ajunși astăzi la capătul unui drum deloc ușor, la capătul celei de-a IX-a ediții a îndrăgitului concurs județean de cultură generală „Citești și câștigi!”.

De-a lungul anilor, pot să afirm că acest concurs pe care biblioteca noastră l-a inițiat și organizat a devenit o veritabilă marcă a bibliotecii noastre, un veritabil brand cu care ne mândrim.

Și cum să nu fim mândri când fiecare ediție a concursului a scos la iveală puternica dorință de a ști, de a afla, de a acumula și a asimila cât mai multe cunoștințe de către minunații noștri liceeni de pe tot cuprinsul județului Hunedoara.

Cu fiecare ediție, competiția a devenit tot mai strânsă, pregătirea concurenților s-a dovedit tot mai înaltă. Urmărind cu emoție atâtea și atâtea runde ale concursului, nu puteam să nu mă gândesc la vorbele unor oameni celebri legate de ideea de competiție, de luptă onestă, de confruntare strânsă a unor minți însetate de cunoaștere.

Ca să te angrenezi într-o competiție cum este concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!” este nevoie, în primul rând, de curaj, pentru că, așa cum spunea marele poet german Goethe, „Pentru orice realizare, primul pas este curajul”.

Iar elevii au dat dovadă din plin de tot curajul și temeritatea tinereții, pentru că a fost nevoie de curaj ca să studieze atâtea și atâtea subiecte care au depășit litera manualului școlar și i-au purtat în toate ascunzișurile universului cunoașterii.

Fiecare ediție a adus în fața concurenților noi domenii, noi veritabile provocări cărora tinerii le-au făcut față cu succes.

De fiecare dată, elevii au dat dovadă de tenacitate, de seriozitate și, mai ales, de perseverență și de aceea sunt victorioși. Pentru că, așa cum spunea împăratul Napoleon, „Victoria aparține celui perseverent.”

Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!” a fost inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, al unor sponsori generoși și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara și Complexul Deva Mall.

Colegiile/liceele participante la această ediție a îndrăgitului concurs au fost:

  1. Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
  2. Colegiul Economic „Hermes” Petroșani
  3. Colegiul Național „Decebal” Deva
  4. Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara
  5. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani
  6. Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
  7. Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani
  8. Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
  9. Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara
  10. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani
  11. Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva
  12. Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani
  13. Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva
  14. Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu
  15. Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria
  16. Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad
  17. Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg
  18. Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni
  19. Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia
  20. Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara
  21. Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva
  22. Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

Sunt sigur că cele nouă ediții ale concursului „Citești și câștigi!” și-au atins scopul, toți concurenții au câștigat cunoștințe extrem de prețioase, cultura lor generală fiind acum incomparabil mai bogată decât la începutul competiției.

Startul acestei noi și originale ediții a concursului „Citești și câștigi!” s-a dat în ziua de 17 noiembrie 2022, când s-au tras la sorți grupele preliminare.

De fiecare dată, prin întrebările formulate, am dorit să deschidem calea concurenților spre domenii mai puțin sau deloc studiate la școală. La această ediție, temele pe care elevii au fost invitați să le studieze și să le aprofundeze au fost foarte incitante și au contribuit mult la formarea unei culturi generale solide. Domeniul Științe/ Generalități a propus un amplu periplu prin istoria navigației, a diferitelor tipuri de nave, vapoare și corăbii, urmat de întrebări legate de folosirea plantelor medicinale, tămăduitoare de-a lungul timpurilor la noi și la diferite popoare și, în sfârșit, întrebări ce au avut în prim-plan figura medicului vienez Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei. Artele și sportul au fost, la rândul lor, bine aspectate prin întrebări legate de instrumente muzicale și istoria acestora, figuri de mari regizori din celebre școli cinematografice, precum și cele mai cunoscute sporturi de echipă. Întrebările din literatura română și universală au aruncat un mare arc peste timp, pornind de la Odiseea lui Homer la celebrele romane polițiste ale Agathei Christie și terminând cu creația poetică și filozofică a lui Lucian Blaga. Nu mai puțin interesante au fost întrebările din domeniul geografiei care au propus frumoase călătorii imaginare prin America de Sud, ariile naturale protejate din România și principalii vulcani ai lumii. O veritabilă lecție de istorie, o galerie a marilor personalități medievale (Carol cel Mare, Iustinian, Gingis Han, Tamerlan, Mahomed al II-lea, Suleyman etc.), o incursiune în tumultuoasa poveste a Casei de Windsor și principalele momente „fierbinți” ale Războiului rece, toate acestea au fost o nouă dovadă a profesionalismului și a seriozității cu care echipa de bibliotecari a conceput întrebările acestei ediții a concursului „Citești și câștigi”.          

Concurenții s-au pregătit cu seriozitate, au fost la înălțimea așteptărilor pe care le-am avut, dând dovadă de maturitate și stăpânire de sine, ținând cont de faptul că întreg concursul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, pe postul regional de televiziune HD 365 și difuzat pe postul regional de televiziune Antena 3 Deva.

Toți cei care s-au implicat, cu tot entuziasmul, în acest concurs – profesori, elevi, bibliotecari – merită felicitări și mulțumiri.  

Calitatea deosebită a fiecărei ediții a concursului a fost dată, fără nicio îndoială, de originalitatea întrebărilor la care elevii au fost chemați să răspundă, întrebări formulate cu profesionalism, pe baza unei vaste documentări, de colegii mei.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva dorește să demonstreze și prin acest concurs că este o instituție culturală care își respectă menirea și oferă comunității locale activități cultural-educative de înaltă ținută.

Fiecare etapă a concursului a reprezentat un pas spre marea zi a confruntării finale în care au rămas Colegiul Național „Decebal” din Deva și Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad. Ultima confruntare din ediția aceasta a fost palpitantă, concurenții s-au luptat pentru victorie până la ultima întrebare. Ei au demonstrat că seriozitatea, dorința de cunoaștere și perseverența nu depind de numele școlii, ci sunt o opțiune a fiecărui licean care a luat parte la acest concurs. De aceea, felicitările noastre de astăzi sunt o dovadă a prețuirii celor care au muncit cu asiduitate, au studiat, au citit și au reușit să ajungă în finală.

Au fost emoții atât de partea concurenților, a celor implicați în mod direct în concurs, dar și în rândul celor prezenți în public, a celor din spatele echipelor, colegi, profesori, părinți, care au venit în sală pentru a-i încuraja și a se bucura împreună de victorie.

Concursul a fost câștigat de Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad, pe locul doi s-a clasat Colegiul Național „Decebal” Deva, iar locul al treilea a fost ocupat de Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara.

Mențiune – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva,

Locul 5 – Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,

Locul 6 – Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani,

Locul 7 – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,

Locul 8 – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,

Locul 9 – Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg,

Locul 10 – Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara,

Locul 11 – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,

Locul 12 – Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva,

Locul 13 – Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu,

Locul 14 – Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,

Locul 15 – Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni,

Locul 16 – Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,

Locul 17 – Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara,

Locul 18 – Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva,

Locul 19 – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani,

Locul 20 – Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,

Locul 21 – Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria,

Locul 22 – Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,

Au fost puse în joc premii importante: pentru locul I – 8 trotinete electrice și 8 ceasuri inteligente, pentru locul al II-lea – 8 biciclete, pentru locul al III-lea – 8 trotinete nonelectrice, pentru locul al IV-lea (mențiune) – 8 mini steppere, 176 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care au fost atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale: trei drone, o undiță, patru invitații la restaurant pentru patru echipe, un tort pentru o echipă, un premiu constând în 300 de lei, patru pachete cu rechizite și 56 de vouchere a câte o băutură răcoritoare pentru șapte echipe.

Premiul juriului a fost acordat concurenților de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva și Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani, care au avut o evoluție constantă de-a lungul confruntărilor, au manifestat interes pentru temele propuse spre studiu și au dovedit spirit de echipă și fair-play.

Premiile au putut fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara și al unor sponsori precum: S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Cofetăria Arta Deva, Banca Comercială Română, Restaurant Castelo Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De la Casa Deva, DHS Fitness, Restaurant Etiquette Deva, Magazin Fishing Center Deva, Ingeco S.R.L., The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Supercom S.A., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Pizzeria Veneția Deva.

Și astăzi, Consiliul Județean Hunedoara ne-a fost alături, în persoana domnului administrator public Costel Avram, căruia îi mulțumesc pentru faptul că ne-a onorat cu prezența, acest lucru punând în lumină sprijinul permanent pe care această autoritate județeană o acordă bibliotecii noastre.

Trebuie remarcat efortul deosebit al bibliotecarilor Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Daniel Oprean, Sorin Pascu, Diana Trif, Mihaela Țoța care, cu profesionalism și meticulozitate, au alcătuit întrebările la care cei mai buni dintre concurenți au oferit răspunsuri corecte.

Încheiem astăzi o ediție și deja ne pregătim pentru ediția viitoare. Vreau să amintesc aici cuvintele celebre ale nu mai puțin celebrului Winston Churchill care spunea că „succesul nu este final: ceea ce contează este curajul de a continua”. 

Sunt convins că elevii vor continua să fie la fel de competitivi, la fel de implicați în activități care îi determină să-și măsoare puterile, să își arate cunoștințele, toate acestea fiind dovezi limpezi ale faptului că cine a citit a câștigat.

Felicitări câștigătorilor, felicitări tuturor concurenților, felicitări profesorilor, ne bucurăm împreună de această reușită a noastră.

Ioan Sebastian Bara

„Trofeul Micului Cititor”

În preajma zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în fiecare an activități speciale dedicate celor mai tineri prieteni ai noștri.

Biblioteca Județeană a organizat în ziua de 31 mai 2022, la Teatrul de Artă Deva, evenimentul cultural „Trofeul Micului Cititor”, dedicat Zilei Internaționale a Copilului.

Concepția care a stat la baza organizării concursului intitulat „Trofeul Micului Cititor” a pornit de la dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. De aceea, criteriul care a determinat decernarea premiilor a fost fidelitatea micilor cititori față de bibliotecă, exprimată în numărul de împrumuturi de carte. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu biblioteca. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai asiduu biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii „Trofeului Micului Cititor”, ediția 2022.

Un eveniment mult așteptat de copii a fost întotdeauna premierea câștigătorilor concursului „Trofeul Micului Cititor”, eveniment la care micii noștri cititori au venit cu aceeași bucurie din fiecare an și noi ne-am bucurat alături de ei. 

Concursul nostru – „Trofeul Micului Cititor” – a fost gândit în așa fel încât să stimuleze prezența la bibliotecă a copiilor, să-i facă să iubească lectura și să treacă de cât mai multe ori pragul bibliotecii noastre. De aceea, acest trofeu a mers către cei mai „împătimiți” cititori, către cei care au devenit prieteni statornici ai bibliotecii și iubesc cărțile.

Prin acordarea acestor premii am dorit să ne apropiem și mai mult de copii, mai tinerii noștri prieteni, pentru ca ei să simtă instituția noastră ca pe un spațiu cald, primitor, cu oameni plini de suflet, gata oricând să le recomande o carte, un autor, să le vorbească despre viața cărților.

Premiile au fost oferite de Consiliul Județean Hunedoara, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și firma S.C. ANOROM S.R.L. Alături de noi s-a aflat domnul Septimiu Lascău, administratorul firmei S.C. ANOROM S.R.L, un om iubitor de cultură, un om care îndrăgește copiii și este mereu gata să sprijine activitățile noastre, în mod deosebit pe cele destinate copiilor.

Pornind de la aceste gânduri, am selectat acei tineri cititori care s-au dovedit a fi cei mai buni prieteni ai cărții, ai cititului. Am decernat, astfel, trei premii și zece mențiuni care i-au recompensat pe cei mai fideli mici prieteni ai Bibliotecii:

Locul I

Iovan Teodor Mihai

Clasa a V-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă electrică DHS EH VISION, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă.

Locul II

Crețu Tomuța Mădălina Elisa

Clasa a III-a B, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

O bicicletă DHS MTB TERANNA , un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă.

Locul III

Plutariu Albert

Clasa a VI-a C, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara

Un hoverboard DHS 1001, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă.

Mențiuni

Vârdea Dania Maria

Clasa a II-a D, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Herțeg Maria Alexia

Clasa I D, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Țeculescu Irina Elena

Clasa a V-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Vidoni Gisela Hadasa

Clasa a VI-a Arte plastice, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Junie Robert

Clasa a IV-a B, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Dan Alvin Alexandru

Clasa I Step by Step, Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Mera Corina Andreea

Clasa a IV-a B, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Blidar Tudor Mihai

Clasa a VII-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Curechian Călin Mihai

Clasa a VI-a E, Colegiul Național „Decebal” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă;

Struț-Filip Tudor

Clasa I Step by Step, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

O trotinetă DHS 230, un set protecție Truly Shelter XL, o cască Polisport Urbia, cărți, diplomă.

Evenimentul a fost așteptat cu mare emoție de copii, de părinți, de cadrele didactice și chiar și de bibliotecari.

Nu i-am uitat nici pe profesorii care s-au ocupat zi de zi de acești copii, le-au recomandat cărți specifice vârstei și i-au îndrumat spre bibliotecă, iar pentru toate acestea, le-am oferit premii constând în diplome și cărți.

Copiii s-au bucurat de un reușit program artistic. O trupă de actori de la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani a dat viață personajelor binecunoscutei piese „Fantasticul domn Vulpe”, a scriitorului englez Roald Dahl, unul dintre cei mai renumiți scriitori pentru copii din secolul XX. Se spune că în spatele grădinii scriitorului se întindea o pădure care l-a inspirat pe acesta să-și plaseze aici personajele: o familie de vulpi, prietenii acesteia și trei negustori pe care domnul Vulpe îi păcălește întotdeauna. Jocul actorilor a reușit să dea viață acestor îndrăgiți și celebri eroi de poveste, aplauzele entuziaste ale copiilor fiind o binemeritată răsplată.

Încă de la intrarea în Teatrul de Artă Deva, copiii au avut surpriza să întâlnească câteva statui vivante, care au executat grațioase numere coregrafice și au interacționat cu copiii.

Totodată, le-am pregătit o surpriză celor mai mici cititori, toți participanții au primit dulciuri și baloane personalizate.

 „Trofeul Micului Cititor” a devenit una dintre cele mai îndrăgite activități cultural-educative pe care micii noștri prieteni o așteaptă an de an.

Ioan Sebastian Bara

„Citești și câștigi!” la a VIII-a ediție

În fiecare an, încă de la prima ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, ultima rundă din competiție, confruntarea dintre echipele ajunse în finală, a fost întotdeauna așteptată cu mare nerăbdare și emoție, liceenii care au participat la concurs fiind dornici să fie cei mai buni, cel mai bine pregătiți.

Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!” a fost inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, al unor sponsori generoși și al Complexului Deva Mall, și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara.

În urmă cu opt ani, am dat startul ineditului concurs de cultură generală intitulat „Citești și câștigi!”. Acest concurs a fost conceput și organizat cu scopul de a trezi interesul elevilor pentru lectură și cunoaștere, de a-i obișnui cu spiritul de competiție și emulație. La prima ediție au luat parte doar concurenți de la colegiile și liceele din Deva, începând cu ediția din anul 2015, în concurs au fost antrenați și elevi de la colegii și licee din județ.

Colegiile/liceele participante la această ediție a îndrăgitului concurs au fost:

  1. Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad
  2. Liceul Tehnologic „Ovid Densusianu” Călan
  3. Colegiul Național „Decebal” Deva
  4. Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
  5. Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva
  6. Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
  7. Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva
  8. Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
  9. Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg
  10. Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
  11. Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara
  12. Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara
  13. Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara
  14. Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara
  15. Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia
  16. Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni
  17. Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie
  18. Colegiul Economic „Hermes” Petroșani
  19. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani
  20. Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani
  21. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani
  22. Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria
  23. Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani
  24. Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan

Sunt sigur că cele opt ediții ale concursului „Citești și câștigi!” și-au atins scopul, toți concurenții au câștigat cunoștințe extrem de prețioase, cultura lor generală fiind acum incomparabil mai bogată decât la începutul competiției.

Startul acestei noi și originale ediții a concursului „Citești și câștigi!” s-a dat în ziua de 17 noiembrie 2021, când s-au tras la sorți grupele preliminare.

De fiecare dată, prin întrebările formulate, am dorit să deschidem calea concurenților spre domenii mai puțin sau deloc studiate la școală. Într-adevăr, parcurgând bibliografia pe care Biblioteca Județeană a alcătuit-o, se poate observa că ea a cuprins teme cu totul noi, interesante, care vor contribui la formarea unei solide culturi generale. Astfel, concurenții au fost provocați să răspundă la întrebări din teme precum: Filosofie, Păsările lumii, Modă, le-am propus spre studiu viața și opera unor mari personalități: Marie Curie, Verdi, Marin Preda sau a unor oameni de seamă care au schimbat lumea în Antichitate. Temele de geografie și istorie propuse i-au purtat pe elevi pe teritoriul celui mai mic continent, Australia, precum și prin ținuturile statelor China și Japonia, i-au făcut să cunoască zbuciumata perioadă a Cruciadelor, să descopere civilizația dispărută a orașului roman Pompei.

Am acordat o atenție specială vocabularului, propunându-le tema Sinonimele limbii române din dorința de a le dezvolta registrul lingvistic și capacitatea de a pătrunde sensurile multiple ale cuvintelor.

Concurenții s-au pregătit cu seriozitate, au fost la înălțimea așteptărilor pe care le-am avut, dând dovadă de maturitate și stăpânire de sine, ținând cont de faptul că întreg concursul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, și difuzat în reluare pe posturile de televiziune Antena 3 Deva și HD 365.

Toți cei care s-au implicat, cu tot entuziasmul, în acest concurs – profesori, elevi, bibliotecari – merită felicitări și mulțumiri.  

Calitatea deosebită a fiecărei ediții a concursului a fost dată, fără nicio îndoială, de originalitatea întrebărilor la care elevii au fost chemați să răspundă, întrebări formulate cu profesionalism, pe baza unei vaste documentări, de colegii mei.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva dorește să demonstreze și prin acest concurs că este o instituție culturală care își respectă menirea și oferă comunității locale activități cultural-educative de înaltă ținută.

Fiecare etapă a concursului a reprezentat un pas spre marea zi a confruntării finale în care au rămas Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad și Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva.

Ultima confruntare din ediția aceasta a fost palpitantă, concurenții s-au luptat pentru victorie până la ultima întrebare. Ei au demonstrat că seriozitatea, dorința de cunoaștere și perseverența nu depind de numele școlii, ci sunt o opțiune a fiecărui licean care a luat parte la acest concurs. De aceea, felicitările noastre de astăzi sunt o dovadă a prețuirii celor care au muncit cu asiduitate, au studiat, au citit și au reușit să ajungă în finală.

Au fost emoții atât de partea concurenților, a celor implicați în mod direct în concurs, dar și în rândul celor prezenți în sală, a celor din spatele echipelor, colegi, profesori, părinți, care au venit în sală pentru a-i încuraja și a se bucura împreună de victorie.

Concursul a fost câștigat de Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad, pe locul doi s-a clasat Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, iar locul al treilea a fost ocupat de Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara.

Locul 4 (Mențiune) a fost ocupat de Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,

Locul 5 – Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara,

Locul 6 – Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva,

Locul 7 – Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg,

Locul 8 – Colegiul Național „Decebal” Deva,

Locul 9 – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,

Locul 10 – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,

Locul 11 – Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,

Locul 12 – Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni,

Locul 13 – Liceul Tehnologic „Ovid Densusianu” Călan,

Locul 14 – Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria,

Locul 15 – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,

Locul 16 – Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,

Locul 17 – Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva,

Locul 18 – Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara,

Locul 19 – Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,

Locul 20 – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani,

Locul 21 – Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie,

Locul 22 – Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani,

Locul 23 – Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan,

Locul 24 – Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara.

Au fost puse în joc premii importante: pentru locul I – 8 biciclete eliptice speciale, pentru locul al II-lea – 8 Spin Bikes, pentru locul al III-lea – 8 steppere cu ghidon, pentru locul al IV-lea – 8 pachete de fitness (fiecare pachet conținând un covoraș yoga Exclusive Plus, o roată de exerciții dublă și o coardă de sărituri Speed), 8 locuri în Tabăra Națională de Istorie și Civilizație Dacică și Romană de la Costești (Premiul juriului), 29 de vouchere pentru câte o băutură răcoritoare, 192 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care au fost atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale: o dronă, o priză Smart WiFi, un dispozitiv pentru televiziune prin internet, o undiță, trei invitații la restaurant pentru trei echipe, un tort pentru o echipă, două premii constând în 300 de lei fiecare și cinci ghiozdane cu rechizite.

Premiul juriului a fost acordat concurenților de la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, care au avut o evoluție constantă de-a lungul confruntărilor, au manifestat interes pentru temele propuse spre studiu și au dovedit spirit de echipă și fair-play.

Premiile au putut fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara, al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara și al unor sponsori precum: Cofetăria Arta Deva, S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Banca Comercială Română, Bistro Lex Deva, Restaurant Castelo Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De La Casa Deva, Restaurant Etiquette Deva, Eurosport DHS S.A., Magazin Fishing Center Deva, Ingeco S.R.L., The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Supercom S.A., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Pizzeria Veneția Deva.

Administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, președintele juriului, împreună cu managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara, alături de sponsorii concursului, au înmânat premii tuturor concurenților. Prezența domnului Costel Avram la finala acestui concurs a avut o semnificație specială deoarece a pus în lumină sprijinul permanent pe care această autoritate județeană o acordă Bibliotecii noastre.

Trebuie remarcat efortul deosebit al bibliotecarilor Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Daniel Oprean, Sorin Pascu, Diana Trif, Mihaela Țoța  care, cu profesionalism și meticulozitate, au alcătuit întrebările la care cei mai buni dintre concurenți au oferit răspunsuri corecte.

Felicitări câștigătorilor, felicitări tuturor concurenților, felicitări profesorilor, ne bucurăm împreună de această reușită a noastră.

Ioan Sebastian Bara

Bibliotecile anului 2021

De peste zece ani ne întâlnim cu emoție și bucurie la acest eveniment care a devenit tradițional, decernarea premiilor pentru cele mai bune biblioteci municipale, orășenești și comunale din județul Hunedoara, desemnarea bibliotecilor anului 2021, un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.

Am inițiat acest concurs pentru a impulsiona activitatea bibliotecilor publice hunedorene, pentru a le stimula spiritul de competiție, de emulație. Am stabilit criterii clare după care desemnăm bibliotecile câștigătoare: calitatea activității fiecărui bibliotecar, aptitudinile de bun organizator și comunicator, grija faţă de bibliotecă, capacitatea bibliotecarilor de a atrage cât mai mulţi cititori, spiritul de iniţiativă în organizarea unor acțiuni cât mai interesante și utile pentru locuitorii comunităţii locale în care funcționează biblioteca, gama cât mai variată de servicii oferite utilizatorilor bibliotecii, transmiterea de informații culturale pe paginile de socializare.

Premiile pe care le-am acordat sunt simbolice, ele nu au valoare materială, ci sunt un semn al recunoașterii activității bibliotecarilor, sunt un semn de respect pentru această meserie care, în realitate, este o vocație. Nu oricine are chemare către această profesiune care presupune o adevărată pasiune pentru carte, presupune priceperea de a comunica și de a interrelaționa cu cei care trec pragul bibliotecii, indiferent de vârstă. Este o artă să fii bibliotecar pentru că, dincolo de plăcerea de a munci în mijlocul cărților, trebuie să știi să atragi cititorii, trebuie să le oferi tot timpul informații, iar era internetului ne ajută foarte mult în acest sens.

Colegii mei au devenit bibliotecari moderni, au învățat din mers să lucreze cu noile mijloace de informare, au reușit să se facă cunoscuți și prețuiți în mijlocul comunității locale.

Au fost doi ani grei, dar nu au făcut rabat de la activitatea lor, nu au uitat că oamenii îi caută, că au nevoie de un sfat, de o vorbă bună, de o îndrumare, au fost prezenți în mediul virtual unde și-au promovat acțiunile.

Și în acest an, în ziua de 7  martie 2022, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, a fost organizată manifestarea „Bibliotecile anului”, în cadrul căreia a avut loc o frumoasă festivitate de premiere a bibliotecilor publice care au ocupat locuri fruntașe în această competiție anuală.

Anul acesta, într-o ambianță primitoare și caldă, festivitatea de premiere a început prin cuvinte de deschidere rostite de administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, primarul comunei Beriu, Emil Moise Bîc, scriitorul Dumitru Tâlvescu și managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Ioan Sebastian Bara.

Am analizat cu atenție și obiectivitate munca fiecărei biblioteci publice în anul 2021 și am avut o reprezentare destul de exactă a acestei activități.

După evaluarea rezultatelor obținute, în funcție de criteriile stabilite, pe „podiumul de premiere” au urcat următoarele biblioteci:

  • La categoria biblioteci municipale: BIBLIOTECA MUNICIPALĂ HUNEDOARA;
  • La categoria biblioteci orășenești: BIBLIOTECA ORĂȘENEASCĂ PETRILA;
  • La categoria biblioteci comunale: BIBLIOTECA COMUNALĂ BERIU, BIBLIOTECA COMUNALĂ GHELARI, BIBLIOTECA COMUNALĂ RÂU DE MORI.      

Cu acest prilej am acordat și o diplomă de excelență unor bibliotecari care s-au remarcat în mod deosebit prin activitate și implicare în viața comunității locale s-au remarcat în mod deosebit, iar diploma am oferit-o în semn de prețuire a unei munci desfășurate de-a lungul unei vieți, cu competență și mult suflet.

Anul acesta, diploma de excelență am acordat-o colegilor noștri: Dorica Ungureanu, bibliotecară la Biblioteca Comunală Lelese, Mariana Marian de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Roxana Monica Bortoș de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și Emil Scripcariu de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

Premiile au fost înmânate de către administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, și managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Ioan Sebastian Bara, care au felicitat câștigătorii din acest an ai concursului interbibliotecar și și-au exprimat respectul și admirația pentru felul în care bibliotecarii hunedoreni își onorează profesia.

Felicităm bibliotecile câștigătoare, felicităm toți bibliotecarii. Ne pregătim de pe acum pentru viitoarea ediție a concursului Bibliotecile anului. 

Deviza noastră a fost, este și va fi aceeași: „Toți pentru bibliotecă, biblioteca pentru toți!

Cu deosebită considerație,

Ioan Sebastian Bara