Atelierul lui Moș Crăciun s-a deschis din nou

Zilele care preced Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului reprezintă o perioadă de emoționantă așteptare pentru noi toți. Emoția și nerăbdarea copiilor, însă, cresc pe măsură ce Crăciunul e tot mai aproape, pe măsură ce călătoria lui Moș Crăciun încărcat de daruri se apropie de sfârșit. Bucuria acestei așteptări copiii o exprimă în variate moduri, unul dintre ele fiind plăcerea de a dărui, de a aduce un strop de lumină în ochii celor dragi. Așa a luat naștere originalul Atelier al lui Moș Crăciun pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva, l-a amenajat și în acest mijloc de decembrie în curtea bibliotecii județene.

Ca orice atelier care se respectă, și acesta a avut meșteri îndemânatici care și-au pus talentul, imaginația și generozitatea în realizarea de obiecte diverse care să simbolizeze în primul rând farmecul Crăciunului. Mâinile pricepute ale elevilor (de la cei mai mici, din clasele pregătitoare, până la cei de clasa a VIII-a) de la Colegiul Național „Decebal” etalează timp de trei zile pe numeroasele standuri din curtea bibliotecii obiecte delicate create din lemn, material textil, hârtie, sticlă, plastic etc. Fiecare obiect ieșit din mâinile micilor meșteri a fost creat cu ingeniozitate, cu migală, cu multă imaginație, cu gust artistic. Numeroșilor vizitatori ai acestei expoziții sui generis nu le va fi deloc ușor să aleagă între globuri, îngerași, clopoței, steluțe, oameni de zăpadă, baghete magice, brăduți de Crăciun, jucării, mici tablouri, împletituri, piese textile, obiecte de tot felul care toate dau naștere unei atmosfere pline de emoție care îi va bucura pe toți cei care au venit și vor veni la Atelierul lui Moș Crăciun.

Curtea bibliotecii, decorată pentru Crăciun, devine un veritabil tablou viu, sărbătoresc, un spațiu în care nu este loc decât pentru zâmbetele calde ale micilor artizani care și-au pus o fărâmă din suflet în fiecare lucrușor care a ieșit din mâinile lor. Cu puțină imaginație, părea că însuși Moș Crăciun trece prin curtea bibliotecii și privește cu duioșie la copiii care au creat atâtea obiecte care mai de care mai frumoase. 

Și în acest an, Atelierul, încă din prima zi, a avut mare succes la publicul vizitator, s-a văzut asta din faptul că aproape nimeni nu a părăsit Atelierul fără cel puțin un obiect cumpărat, iar cuvintele de mulțumire pe care copii le-au primit sunt răsplata strădaniei lor și le considerăm un prețios dar de Crăciun.

Le suntem recunoscători micilor meșteri artizani de la Colegiul Național „Decebal”, profesorilor care i-au îndrumat, pentru că și în acest an, prin talentul și generozitatea lor, au reușit să creeze o atmosferă sărbătorească, plină de bucurie în aceste zile în care lumina Crăciunului e tot mai aproape. 

Ioan Sebastian Bara

Radu Paraschivescu, oaspete al Salonului Hunedorean al Cărții

La Salonul Hunedorean al Cărții din acest an am avut bucuria să ne întâlnim și cu prozatorul, traducătorul, editorul, omul de televiziune Radu Paraschivescu. Cu acest prilej, autorul și-a lansat cele mai recente trei cărți, toate apărute în ultimul an la Editura Humanitas: „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)”, care cuprinde considerații despre realitățile românești de astăzi, scrise cu inteligență, umor și cu un acut simț al observației; „Acul de aur și ochii Glorianei” – un palpitant roman a cărui acțiune se petrece în Italia Papei Clement al VIII-lea și în Anglia elisabetană, în care se petrec „(…) întâmplări și personaje care nu au existat aievea și care trăiesc alături de oameni a căror existență pe pământ poate fi identificată cu eforturi mai mici sau mai mari” și, în sfârșit, „Cu inima smulsă din piept”, un roman care poartă cititorul în Portugalia secolului al XIV-lea, unde se petrece o cutremurătoare poveste de dragoste care a inspirat, peste secole, poeți și muzicieni.

Radu Paraschivescu este una dintre personalitățile culturale care a găsit de multă vreme drumul spre inimile cititorilor, spre inimile iubitorilor de fotbal și, deloc în ultimul rând, spre inimile celor care iubesc și respectă limba română.

A fost de la început un bun și fin observator al complicatelor realități românești de după 1989, a fost neiertător cu tot ceea ce era minciună, impostură, incultură, infatuare, fals patriotism și multe alte pete negre pe obrazul societății noastre. De peste 20 de ani, aceste observații l-au inspirat să scrie cărți cu mare succes la public, Ghidul nesimțitului, din  anul 2006, fiind un adevărat punct de referință pentru literatura satirică românească.

Radu Paraschivescu este autorul a peste 30 de cărți (romane, eseuri), majoritatea cu mare succes la public, și a tradus un număr de 120 de cărți ale unor autori precum: James Joyce, John Steinbeck, Julian Barnes, Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro, ca să-i amintim pe cei mai cunoscuți.

Așa cum bine știm, Radu Paraschivescu a susținut interesante și captivante rubrici dedicate limbii române (Pastila de limbă) și lecturii (Dă-te la o carte), fiind numit pe drept cuvânt „sanitarul de serviciu al limbii române”.  Este unanim recunoscut că limba română are în Radu Paraschivescu un slujitor de mare nădejde, cu iubire, respect și perfectă cunoaștere a ei, mereu gata să pună în lumină întreaga bogăție a limbii noastre și să sancționeze fără milă, dar cu umor, atât de desele abateri de la corecta exprimare și scriere. 

Iubitorii sportului, ai fotbalului, își amintesc savuroasele sale apariții televizate unde a urmărit partide de fotbal pe marginea cărora a făcut comentarii și analize pline de umor, rostite cu pricepere și sinceritate. 

Întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu a fost un excelent prilej pentru publicul prezent să cunoască una dintre personalitățile de valoare ale vieții culturale românești actuale, un scriitor de mare talent, un om spiritual, deschis dialogului, generos, cu un excepțional simț al umorului. Intervenția sa, plină de vervă, inspirată, interesantă, a fost urmărită cu sufletul la gură și cu admirație pentru extraordinarul său talent de a aborda subiecte de mare interes cu spontaneitate și cu un acut simț al realității.  

La final, Radu Paraschivescu a oferit autografe pe cele trei volume lansate la Deva în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.

Ioan Sebastian Bara

Așa ne place istoria…

Salonul Hunedorean al Cărții din acest an a găzduit o foarte interesantă întâlnire cu istoricul Adrian Cioroianu, care a acceptat invitația Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva de a-i fi oaspete.

Cu această ocazie, cunoscutul istoric, managerul Bibliotecii Naționale a României, și-a lansat trilogia intitulată Cea mai frumoasă poveste, care cuprinde volumele Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, Nu putem evada din istoria noastră și O țară se construiește zi de zi, toate apărute la Curtea Veche Publishing, precum și volumul A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român. 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată a „viitorului luminos”, apărut la Editura Polirom. 

Adrian Cioroianu este, de peste două decenii, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din București. Este bine cunoscut publicului pentru activitatea sa politică și diplomatică, amintim doar că a deținut portofoliul de Externe în perioada 2007-2008. Este autorul a numeroase volume de istorie, eseuri pe teme de istorie sau de politică, scenarii pentru documentare istorice etc. Pasionat de istorie încă din copilărie, a fost mereu preocupat să prezinte imaginea asupra trecutului nostru într-o manieră cât mai accesibilă pentru un public dornic să fie informat dintr-o sursă competentă. 

Adrian Cioroianu este un istoric apreciat, un istoric care vrea să ne convingă de faptul că istoria este „cea mai frumoasă poveste”. Noi ne-am convins de acest lucru atunci când am urmărit, pe micile ecrane, acele interesante „capsule de trecut”, rostite în cele „5 minute de istorie”. Prezentările erau captivante, ne determinau să citim mai mult, să aflăm mai multe despre evenimentul sau personalitatea despre care ne vorbea istoricul.

Cele trei volume prezentate la Deva sunt alcătuite din „capsulele de trecut” pe care Adrian Cioroianu le-a prezentat la televiziune în scurte expuneri, având drept subiect câte un episod din istoria modernă și contemporană a României. Concluzia istoricului era, de fiecare dată, aceea că istoria este cea mai frumoasă poveste. 

Scurtele, dar foarte sinteticele „capsule de trecut” fac o amplă panoramare a istoriei României, începând cu domnia lui Carol I până în epoca lui Ceaușescu, trecând prin Războiul de Independență, Primul Război Mondial, făurirea Unirii, perioada interbelică, Al Doilea Război Mondial, instaurarea comunismului. Toate aceste evenimente istorice sunt dublate de ample portrete ale unor mari personalități care ne-au marcat istoria – regi, lideri politici, oameni de cultură și de știință –, dar și de prezentarea unor momente mai puțin cunoscute din perioada istorică prezentată.

A patra carte, A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român. 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată a „viitorului luminos”, este o culegere de studii elaborate de tineri istorici, cercetători ai perioadei de după 1921, anul formării Partidului Comunist din România, devenit în 1948 Partidul Muncitoresc Român, iar în 1965, Partidul Comunist Român. Sunt prezentări ale unor lideri comuniști, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej la Nicolae Ceaușescu, de la Ana Pauker la comuniștii din Basarabia, texte care vădesc o migăloasă muncă de documentare. Cei care au trăit anii de dinainte de 1990 își vor putea clarifica unele nelămuriri, tinerii vor cunoaște amănunte despre o pagină controversată a istoriei României.

Adrian Cioroianu își scrie cărțile cu multă acribie, într-un limbaj accesibil, dar care nu face rabat de la ținuta științifică. Este o lectură plăcută, scrisă cu multă dragoste față de această poveste frumoasă care este Istoria și care trebuie cunoscută așa cum a fost, fără nicio încercare, din nicio parte, de a o murdări sau de a o cosmetiza, după criterii subiective.

Lecțiile de istorie ale profesorului Adrian Cioroianu ne sunt cu atât mai necesare cu cât trăim vremuri complicate, greu de înțeles, greu de suportat și doar convingerea că vom reuși să ne ridicăm din nou la înălțimea înaintașilor noștri ne dă speranță. Este imperios necesar să ne cunoaștem trecutul pentru ca să înțelegem ceva mai bine prezentul și să ne însușim adevărul potrivit căruia „o țară se construiește zi de zi”.

Toate aceste cărți semnate Adrian Cioroianu compun un tablou al României ultimelor două secole, un tablou pe care istoricul îl zugrăvește ținând parcă seama de o binecunoscută rubrică a revistei „Magazin istoric” intitulată „Așa vă place istoria?”. Iar cei care iubesc cu adevărat istoria vor răspunde afirmativ la această întrebare.

Prezentarea cărților a fost urmată de un dialog cu istoricul Adrian Cioroianu și, în final, de o sesiune de autografe.

Ioan Sebastian Bara

Horațiu Mălăele, un artist complet

Întotdeauna este un mare privilegiu pentru un public așa-zis provincial, care nu se poate bucura de viața culturală a Bucureștiului, să se poată întâlni față în față cu mari artiști, cu actori de pe renumitele scene bucureștene, cu scriitori. Întâlnirea cu artistul Horațiu Mălăele a fost un astfel de privilegiu pentru că Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva l-a invitat la această ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, unde Horațiu Mălăele și-a lansat trei cărți.

Dincolo de profesiunile de actor și regizor pe care le îndeplinește cu har și succes de peste patru decenii, Horațiu Mălăele este și un scriitor de mare talent și un caricaturist expresiv.

Prima dintre cărțile lansate, „O poveste cam ciudată și alte două povestiri”, apărută anul acesta la editura bucureșteană Bookzone, cuprinde proză scurtă ce trimite direct la scrierile lui Franz Kafka, povestirile lui fiind „stranii și armonioase, tulburătoare și exacte, frumoase, simple și profunde”, în opinia jurnalistului Doru Bușcu.

A doua este o povestire cu conotații autobiografice, „o muzică venită de dincolo de pasiunea vieții și de vremelnicia lucrurilor, o lacrimă a trecutului – nostalgia”, cum își prezintă Horațiu Mălăele  povestirea „Tehomir”, apărută în anul 2020 la Editura ALL.

În sfârșit, cartea care completează profilul artistic al autorului este „Poezii și vorbe-n vânt”, ce cuprinde „aforisme executate cu precizia unei săbii de samurai”, cum caracterizează criticul literar Dan C. Mihăilescu, prefațatorul volumului, aceste miniaturi însoțite de desenele artistului, extrem de inspirate, esențializate și sugestive, carte apărută la editura Bookzone.

Deși extrem de popular, Horațiu Mălăele nu și-a pierdut niciodată modestia, simplitatea, atitudinea de om obișnuit, dar plin de haruri, apropiat de public. Vorbind despre sine, el mărturisea într-un interviu: „Eu nu urmăresc să devin popular, pentru mine popularitatea e un efect, nu un scop; când vine, vine de la sine. Eu doar îmi văd de treaba mea și mă străduiesc să fac totul cât mai bine. Și când lucrezi onest și profesionist, popularitatea nu întârzie mult (…), la mine ea este efectul, nu cauza sau scopul. Dar ce minunat este când reușesti ca produsul strădaniei tale, ceea ce prezinți spectatorilor, să atragă oameni de diferite pregătiri, dar sensibili și inteligenți. Și dacă ei te urmează și te acceptă, dacă ies din sală cu zâmbetul și lacrima între gene, înseamnă că vor duce și acasă o raniță plină de trăiri și idei prețioase.”

Cu astfel de trăiri și idei prețioase au plecat și cei prezenți la întâlnirea cu Horațiu Mălăele, o întâlnire plină de vervă, foarte directă, dezinhibată și sinceră. Aceste trăiri vor fi inspirate de tot ce vor descoperi cititorii în aceste cărți pe care artistul le-a lansat aici la Deva: fie povestiri, fie desene, fie mici bijuterii ascunse în aforismele pline de tâlc.

Aplauzele pline de căldură pe care le-a primit la final acest artist complet care este Horațiu Mălăele ne duc cu gândul la nemuritoarele cuvinte din finalul piesei „Chirița în provincie”:

Astfel e lumea… o comedie!

Iar noi, artiștii care-o jucăm,

N-avem dorință alta mai vie

Decât aplauze să merităm.

Iar Horațiu Mălăele a meritat din plin aplauzele noastre și îl mai așteptăm la Deva.

La final, Horațiu Mălăele a oferit autografe pe cele trei volume lansate în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.

Ioan Sebastian Bara

Salonul Hunedorean al Cărții, ediția a XXI-a

După o nedorită întrerupere, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a reluat cu mare bucurie și emoție tradiționalul Salon Hunedorean al Cărții, manifestare culturală de înaltă ținută ajunsă anul acesta la cea de-a XXI-a ediție. Este sărbătoarea cărții și a cititorilor, a scriitorilor și a editurilor, o activitate cu care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva se mândrește și căreia se străduiește an de an să-i ridice nivelul de atractivitate. 

Organizarea acestui salon nu ar fi fost posibilă fără sprijinul generos pe care l-am primit, și de această dată, de la Consiliul Județean Hunedoara, de la domnul președinte Laurențiu Nistor și de la domnul administrator public Costel Avram. Le-am adresat cele mai sincere mulțumiri pentru că instituția pe care o conduc este mereu alături de noi, înțelege rolul cărții și al culturii și ne este un ajutor de nădejde.

Nu putem să nu-l cităm pe domnul administrator public Costel Avram care a scris pe pagina de facebook a domniei sale o caldă apreciere a evenimentului care a început azi şi a lansat o invitaţie deschisă tuturor devenilor:

Salonul hunedorean al cărții – nimic nu se compară cu mirosul proaspăt al hârtiei tipărite!
Ediția XXI se deschide azi, 12 octombrie 2022!
Poate că citim mai mult pe telefon, dar din când în când, tot ne ajunge în mână câte o carte și regăsim acel miros frumos al paginilor, pe care generația mea îl cunoaște atât de bine!
Se scrie mult, din păcate nu se citește la fel de mult. Cu toate acestea, nu avem voie să renunțăm – iar Consiliul Județean Hunedoara susține, prin Biblioteca Județeană “Ovid Densușianu” Deva – Hunedoara, un eveniment anual de mare prestigiu: Salonul hunedorean al cărții!
Peste 80 de edituri, la deschidere lume multă, editori, cititori, o atmosferă frumoasă, caldă, oameni răsfoind cărți, editori pregătind lansări – evenimente multiple într-un singur eveniment! Toate la Deva Mall, în fiecare zi, până sâmbătă!
Salut prezența, la această ediție, a lui Adrian Cioroianu, Directorul Bibliotecii Naționale a României, pe care am avut bucuria să-l cunosc în această primăvară, la Petroșani, cu ocazia altui eveniment important organizat de Biblioteca Județeană “Ovid Densușianu” Deva – Hunedoara, al cărui colectiv îl felicit cu această ocazie!
Patru zile bogate în evenimente editoriale – nu le ratați!

La deschidere, în mijlocul unui numeros public, de toate vârstele, ne-au onorat cu prezența domnul Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naționale a României și domnul Alin Adam Țambă, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, care au dorit să ne fie alături și au rostit un cuvânt de salut.

Și în acest an am pregătit cu mare seriozitate și profesionalism această întâlnire cu cărțile, cu scriitorii, cu editorii și cu cititorii, întâlnire atât de mult așteptată de miile de iubitori ai cărții din județul Hunedoara.

Vom avea bucuria să ne reîntâlnim cu edituri din țară și străinătate, edituri devenite, în timp, prieteni ai bibliotecii noastre și care ne-au adus ultimele noutăți intrate pe piața de carte. Anul acesta avem peste 80 de edituri care participă cu standuri de carte la Salonul Hunedorean al Cărții (din Alba Iulia, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Buzău, Cluj-Napoca, Clopotiva, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Hațeg, Iași, Petroșani, Pitești, Sibiu, Simeria, Slatina, Târgoviște, Târgu Mureș), inclusiv din Marea Britanie. Cum am spus de multe ori, editurile sunt sufletul unui salon de carte, ele sunt cele care ne aduc noutățile în materie editorială, ele ne oferă un tablou al pieței de carte din România.

Un moment de mare emoție a fost reconstituirea artistică a încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, acum exact o sută de ani. Oaspeții noștri, membrii Asociației Culturale pentru Istorie Vie din Alba Iulia, au pus în scenă o vie reconstituire vizuală a acestei adevărate „clipe astrale” din istoria românilor. Cu ajutorul unei recuzite specifice, cu elementele esențiale din regalia României (mantii, coroane, sceptru) și cu un impresionant joc actoricesc, s-a făcut o reînviere sui generis a acestui eveniment care a marcat profund istoria poporului român.

Și această ediție a Salonului Hunedorean al Cărții ne-a oferit prilejul să organizăm întâlniri cu personalități ale vieții noastre culturale și spirituale care își vor lansa cărți aici la Deva.

Marele actor, regizor, poet, om de cultură complet Horațiu Mălăele va veni la Deva cu un bagaj bogat: „O poveste cam ciudată și alte două povestiri”, care cuprinde proză scurtă ce trimite direct la scrierile lui Franz Kafka, povestirile lui fiind „stranii și armonioase, tulburătoare și exacte, frumoase, simple și profunde”, în opinia jurnalistului Doru Bușcu; cartea ce completează profilul artistic al autorului, „Poezii și vorbe-n vânt”, ce cuprinde „aforisme executate cu precizia unei săbii de samurai”, cum le caracterizează criticul literar Dan C. Mihăilescu, ambele apărute la Editura Bookzone din București, și  „Tehomir”, o povestire cu conotații autobiografice, apărută la Editura All din București.

Publicul se va întâlni cu istoricul și diplomatul Adrian Cioroianu, care își va prezenta trilogia intitulată „Cea mai frumoasă poveste”, cu volumele „Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”, „Nu putem evada din istoria noastră” și „O țară se construiește zi de zi”, toate apărute la Curtea Veche Publishing, precum și cartea „A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român. 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată a viitorului luminos”, apărută la Editura Polirom din Iași.

Așa cum știu toți cei care urmăresc aparițiile lui Adrian Cioroianu pe micul ecran, toate aceste cărți sunt dovada palpabilă a faptului că „istoria este cea mai frumoasă poveste”. 

Un moment mult așteptat va fi întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu care, aici la Deva, își va lansa cele mai recente trei cărți, toate apărute în ultimul an la Editura Humanitas: „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)”, care cuprinde considerații despre realitățile românești de astăzi, scrise cu inteligență, umor și cu un acut simț al observației; „Acul de aur și ochii Glorianei” – un palpitant roman a cărui acțiune se petrece în Italia Papei Clement al VIII-lea și în Anglia elisabetană, în care întâlnim „(…) întâmplări și personaje care nu au existat aievea și care trăiesc alături de oameni a căror existență pe pământ poate fi identificată cu eforturi mai mici sau mai mari” și, în sfârșit, „Cu inima smulsă din piept”, un roman care poartă cititorul în Portugalia secolului al XIV-lea unde se petrece o cutremurătoare poveste de dragoste care a inspirat, peste secole, poeți și muzicieni.

Un oaspete drag și mult așteptat va fi părintele Constantin Necula care ne va purta în universul credinței acum, în această perioadă în care avem nevoie mai mult ca oricând de speranță. La Salonul Hunedorean al Cărții, îndrăgitul duhovnic va lansa cartea intitulată „Printre cuvinte, între prieteni”, apărută recent la Editura Agnos din Sibiu, carte care cuprinde dialoguri pline de miez dintre părintele Necula și realizatorul de televiziune Dan Negru. Între părintele Constantin Necula și Dan Negru există o foarte frumoasă prietenie, iar dialogurile din carte sunt clădite pe sinceritate, deschidere, dorința de a merge direct la inima cititorilor, de a-i bucura și a le oferi răspunsuri la numeroasele întrebări care îi frământă.       

Celor mai tineri cititori li se va oferi surpriza întâlnirii cu Alec Blenche, cel mai de succes autor de literatură pentru copii din România, la ora actuală, care își va lansa cartea „Aventuri în Țara Emoțiilor”, apărută la Editura Univers din București. 

Ca în fiecare an, Salonul nostru va oferi o mare varietate de titluri din toate domeniile, pentru toate categoriile de public.  

Cu siguranță, salonul se va bucura, în fiecare zi, de un aflux impresionant de vizitatori, de oameni care iubesc cartea, care vor găsi pe standurile editurilor cărțile pe care și le doresc și care vor avea bucuria să se afle în atmosfera minunată pe care doar cărțile o pot genera.

Ioan Sebastian Bara