Cea mai bună mâncare pentru creier este bucuria

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 24 februarie 2024, în Sala mare a Teatrului de Artă din Deva, o întâlnire cu reputatul profesor universitar doctor neurochirurg, Alexandru Vlad Ciurea, care a susținut conferința cu tema „Sănătatea creierului și longevitatea”.

Moderatorul evenimentului a fost cunoscutul jurnalist Tiberiu Vințan, personalitate de marcă a vieții publicistice hunedorene.

Figură proeminentă a medicinei românești din ultimele cinci decenii, profesorul doctor Alexandru Vlad Ciurea este apreciat în cel mai înalt grad atât în lumea medicală, cât și în rândul publicului larg care îi urmărește aparițiile și dialogurile televizate.

Este profesor universitar de neurologie și a înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”. Este membru de onoare al Academiei Române, Secția Științe Medicale, profesor de neurochirurgie, profesor emerit al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, șef al Secției Neurochirurgie și director științific al Spitalului Sanador, vicepreședinte al Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, fondator al Centrului Național de Exelență în Neurochirurgie, președinte de onoare al Societății Române de Neurochirurgie, fost vice-președinte al World Federation of Neurosurgical Societies (WFNS) și al WFNS Nomminating Committee. De asemenea, profesorul Alexandru Vlad Ciurea este reprezentantul pentru Europa al World Federation of Neurosurgical Societies (WFNS) și membru al Congresului de Chirurgie Neurologică din SUA.

Profesorul Alexandru Vlad Ciurea a fost implicat în peste 20 de proiecte de cercetare naționale și internaționale, a realizat peste 23.000 de operații pe creier, dintre care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România vreme de 8 ani, având două mandate.  Este autorul a peste 30 de cărți de specialitate, a susținut numeroase conferințe în cadrul unor manifestări științifice din țară și străinătate.

Conferința pe care profesorul Ciurea a susținut-o și dialogul cu moderatorul au abordat o problemă extrem de sensibilă, de delicată, care preocupă foarte multă lume, în mod deosebit în zilele noastre în care oamenii sunt supuși unui stres permanent și unor frământări, angoase și suferințe care își cer rezolvarea. Importanța pe care o are sănătatea creierului, starea de echilibru și de liniște interioară în obținerea unei vieți lungi și tihnite au fost amplu prezentate, explicate și argumentate de reputatul doctor Alexandru Vlad Ciurea.

Numărul mare al persoanelor aflate în sală este dovada faptului că profesorul Alexandru Vlad Ciurea este binecunoscut, că emisiunile televizate ale domniei sale, cărțile publicate și conferințele susținute sunt cunoscute și urmărite cu interes.

Ideile domniei sale, sfaturile pe care ni le oferă, bazate pe cercetări medicale, toate sunt menite să ne dăruiască un binevenit ghid de comportament sănătos într-o lume care ne agresează în fiecare zi, în care informațiile negative ne bombardează zilnic creierul, în care teama și neîncrederea pun tot mai mult stăpânire pe noi, în ciuda acelui etern sfat de a „gândi pozitiv”.

Profesorul Alexandru Vlad Ciurea ne învață că trebuie să ne îngrijim de comoara extraordinară pe care o avem fiecare și care este creierul nostru.

Și ce poate fi mai ușor de aplicat de către fiecare dintre noi dacă nu această constatare, acest minunat îndemn pe care ni-l spune reputatul medic:

„Cea mai bună mâncare pentru creier este bucuria.” Să încercăm, așadar, să punem în practică acest îndemn atât de simplu și cu un efect atât de binefăcător asupra fiecăruia dintre noi.

Și, bibliotecari fiind, ne-a mai reținut atenția cu mare plăcere o afirmație, un veritabil dicton al doctorului Ciurea: „Inteligența și creierul se dezvoltă în principal prin educația lecturii”. Ne bucurăm că suntem instituția de cultură, biblioteca județeană, care și-a făcut din promovarea lecturii însăși rațiunea de a fi.

Nicio zi fără o pagină citită, nicio zi fără cufundarea în universul fără margini al lecturii, garanție a sănătății noastre mintale, cum ne confirmă profesorul Ciurea.

Sunt sigur că această conferință a îndrăgitului doctor ne-a stârnit interesul și cei prezenți au plecat de la întâlnirea organizată de bibliotecă cu inimile pline de bucurie pentru că au aflat adevăruri simple, la îndemâna fiecăruia, legate de secretul unei vieți echilibrate, adevăruri pe care le vor putea aplica în viața de zi cu zi.

În cadrul conferinței au fost prezentate și lansate două cărți de mare interes pentru toți cei preocupați de sănătatea mintală: „Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor”, autor fiind prof. univ. dr. neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea, și cartea „Regăsirea ființei prin știință și credință”, scrisă în colaborare cu părintele Constantin Necula.

Publicul este familiarizat cu stilul cald, apropiat, plin de empatie al îndrăgitului doctor și a aflat răspunsuri potrivite la toate frământările generate de grijile cotidiene. Iar unul dintre aceste răspunsuri este îndemnul pe care profesorul Alexandru Vlad Ciurea ni l-a adresat pe pagina sa de socializare: „să fiți mai buni, mai înțelegători, să eliminăm orice fel de răutate”. 

În finalul conferinței, reputatul profesor Alexandru Vlad Ciurea a oferit autografe doritorilor.

Ioan Sebastian Bara

Puterea tămăduitoare a cuvântului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a organizat conferința binecunoscutului medic neurolog, profesor Dumitru Constantin-Dulcan, având drept subiect „Puterea vindecătoare a cuvântului”, în ziua de 12 noiembrie 2023, ora 1600, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva.

La această întâlnire a fost prezent şi scriitorul Vasile George Dâncu, directorul prestigioasei edituri clujene Școala Ardeleană, intelectual de mare finețe, o prezență importantă în spațiul literar și editorial românesc actual.

Medicul profesor Dumitru Constantin-Dulcan nu mai are nevoie de prezentare, cărțile și conferințele sale bucurându-se în ultimii 30 de ani de un succes impresionant din partea unui public tot mai numeros, tot mai interesat de marile probleme ale credinței, ale genezei, ale tainelor Universului. Cărțile sale cu conținut eseistic și filozofic, precum „Inteligența materiei” (care a circulat clandestin înainte de 1989), „Somnul rațiunii”, „Gândirea omului modern. Culmi și limite”, „În căutarea sensului pierdut”, „Către noi înșine” sau „Mintea de dincolo. Sinteza și semnificația experiențelor morții clinice” au fost citite și apreciate de un număr foarte mare de oameni care au căutat în ele răspunsuri la marile interogații existențiale cu care ne confruntăm în această viață.

Profesorul Dulcan a fost însoțit la întâlnirea de la Deva de două invitate speciale: Gianina Sabău Popovici și Liliana Trif, care au scris două cărți cu puternic impact emoțional. 

Gianina Sabău Popovici, în cartea sa intitulată „Sărutul morții. Memoriile și profilul unui pacient neurologic”, prefațată de Dr. Dumitru Constantin-Dulcan care o consideră unexemplu de victorie a vieții născută din suferință”, își descrie experiența extraordinară pe care a avut-o în lupta cu moartea, trăirile intense pe care le-a avut în această bătălie din care a ieșit învingătoare.

Poezia Lilianei Trif, autoarea volumului de versuri „…și cuvântul s-a făcut poem”, este caracterizată de profesorul Dulcan ca fiind „una de maturitate, scrisă de o mână versată, de o minte care știe să așeze cuvintele la locul potrivit. Este scrisă de un suflet care intră în rezonanță cu frumosul, cu emoția unui sărut, a unei atingeri tandre, cu taina luminii sacre și evlavia rugăciunii.”

Conferința susținută de doctorul Dumitru Constantin Dulcan a adus în fața auditoriului ideile cuprinse în recenta sa carte intitulată „Cuvinte alese”, carte considerată o chintesență a ideilor profesorului, idei care înceracă să ofere chei de înțelegere a Universului.

În calitatea sa de coordonator al colecției Noua Spiritualitate, profesorul Dulcan apreciază că această colecție este deschisă tuturor cărților menite să propună o soluție de ieșire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să adauge o nouă valență demersului spre o lume mai bună.

Trăim vremuri extrem de complicate, de dureroase, la limita absurdului și de aceea, consideră profesorul Dulcan că avem nevoie de o nouă conștiință, o nouă gândire, o nouă paradigmă, o Nouă Spiritualitate.

Publicul numeros care a umplut sala Teatrului de Artă din Deva a fost o dovadă a interesului viu de care se bucură profesorul Dulcan, un intelectual profund de care noi toți avem nevoie în aceste timpuri.

La finalul conferinței, profesorul Dumitru Constantin Dulcan a oferit autografe doritorilor.

Ioan Sebastian Bara

Actualitatea unui mare diplomat

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Fundația Europeană Titulescu, a organizat la începutul lunii iunie două întâlniri cu profesorul universitar dr. Adrian Năstase.

Oaspete al Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, binecunoscutul jurist și om politic a susţinut conferința cu tema „Actualitatea lui Titulescu” la Galeria Națională de Artă FORMA din Deva în data de 8 iunie 2023, urmând să o susțină și în Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Petroșani în ziua de vineri, 9 iunie 2023.

Prezent, ca de fiecare dată la cele mai importante activități ale bibliotecii, domnul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a fost și acum alături de noi și, în cuvântul său, a dat glas bucuriei de a lua parte la întâlnirea cu domnul profesor Adrian Năstase, a cărui prezență a salutat-o. L-a felicitat, totodată, pe distinsul nostru oaspete pentru activitatea asiduă pe care o depune pentru ca figura marelui diplomat român Nicolae Titulescu să fie cât mai bine cunoscută și apreciată.

Domnul președinte a mulțumit pentru contribuția domnului Adrian Năstase în dezvoltarea județului Hunedoara, în perioada în care acesta a ocupat funcția de prim-ministru al României.

Am folosit acest prilej pentru a-i mulțumi domnului președinte Laurențiu Nistor pentru sprijinul permanent pe care instituția pe care o conduce îl acordă bibliotecii noastre. Beneficiind de acest sprijin, reușim să organizăm activități de înaltă ținută, cu invitați de marcă, așa cum a fost și întâlnirea noastră de azi cu domnul profesor Adrian Năstase.

Excelent jurist și diplomat, prof. dr. Adrian Năstase, unul dintre cei mai avizați și mai dăruiți cunoscători ai moștenirii pe care ne-a lăsat-o Nicolae Titulescu, este fondatorul și președintele Fundației Europene Titulescu, organizație ce are ca scop restituirea operei politico-diplomatice a marelui diplomat, operă ce trebuie cunoscută, înțeleasă și însușită de toți cei care iubesc România și se preocupă de viitorul ei. De aceea, orice acțiune menită să aducă în atenția noastră personalitatea și moștenirea lui Nicolae Titulescu merită salutată și promovată.

Fundația Europeană Titulescu pe care Domnia Sa a creat-o este dovada concretă a eforturilor de a păstra și a face cunoscută uriașa moștenire spirituală pe care ne-a lăsat-o Nicolae Titulescu, „acest ministru al unei țări mici care face politică în stil mare”, cum spunea Édouard Herriot, prim-ministru al Franței în perioada interbelică. Această „politică în stil mare” avea în centrul ei eforturile necontenite ale marelui diplomat român de a contribui la impunerea la scară europeană a unor relații interstatale fundamentate pe echitate, egalitate și respect reciproc. Toate acestea nu excludeau, în viziunea lui Titulescu, dragostea profundă față de țară și respectul arătat celorlalte țări, vecinilor în mod deosebit. Este bine să nu uităm că pacea, menținerea unui climat de bună înțelegere între state au fost valori etice prețuite în cel mai înalt grad de marele diplomat român. 

Realitățile ultimilor ani ne dovedesc cât se poate de limpede faptul că Nicolae Titulescu a avut o capacitate uimitoare de a descifra realitățile politico-diplomatice ale Europei interbelice.

Personalitate complexă a vieții politice și diplomatice românești din prima jumătate a secolului XX, Nicolae Titulescu și-a dedicat întreaga viață slujirii Patriei, fiind un model de om politic care până în ultima clipă a vieții a militat pentru ca România să ocupe un loc demn pe harta Europei.

Nu întâmplător, conferințele susținute de distinsul oaspete au purtat denumirea „Actualitatea lui Titulescu”: traversăm o perioadă extrem de dificilă, o perioadă care ne pune pe toți la grea încercare prin teama, neliniștea şi îndoiala pe care le trăim. În astfel de momente, ideile și realizările diplomatice ale lui Nicolae Titulescu sunt mai actuale ca oricând și ne oferă modele de comportament valabile și astăzi, la peste opt decenii de când au fost exprimate. Cu un devotament desăvârșit, Nicolae Titulescu rostea aceste cuvinte atât de potrivite și astăzi: „Nu dau dreptul nimănui din afară să se amestece în treburile noastre lăuntrice; cer, dimpotrivă, ca directivele politicii noastre interne să fie pur româneşti. Cu această concepţie şi în acest spirit am condus politica externă a ţării (…). Dar tocmai pentru că vreau ca românul să fie stăpân la el acasă, doresc să găsească el singur, în plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru păstrarea unităţii noastre naţionale.”

Un element de mare interes, pe lângă conținutul conferințelor, l-a constituit mica expoziție formată din câteva obiecte autentice care i-au aparținut lui Nicolae Titulescu: ciocănelul de ședință, folosit de Nicolae Titulescu în calitatea sa de președinte al celei de-a XI-a sesiuni a Adunării Societății Națiunilor Geneva, 1930; ordinul „Steaua României”, de pace, în grad de mare ofițer, acordat lui Nicolae Titulescu de regele Carol al II-lea; medalia Donația Ernest Beaumont; medalia oficială a Primei Adunări a Societății Națiunilor, „PAX”, Geneva, 15 noiembrie 1920; pașaport diplomatic eliberat pe numele lui Nicolae Titulescu; agende zilnice ale lui Nicolae Titulescu din anii 1922 – 1930; lenta care a fost pe sicriul lui Nicolae Titulescu cu ocazia repatrierii acestuia, 1992; drapelul României care a fost pe sicriul lui Nicolae Titulescu cu ocazia repatrierii acestuia, 1992; livretul militar al lui Nicolae Titulescu; tablou reprezentându-l pe Nicolae Titulescu; trusă birou Nicolae Titulescu. Expoziția a fost concepută și alcătuită de doamna Adina Rențea, președinta Asociației Culturale pentru Sprijinirea Artelor Frumoase.  

Toate acestea au sporit interesul pentru această conferință care a avut o puternică înrâurire asupra auditoriului și a trezit emoție în inimile tuturor celor prezenți, dovadă fiind numeroasele întrebări adresate domnului profesor Adrian Năstase, întrebări la care acesta a oferit răspunsuri competente, ample și bine documentate. S-a putut contura, astfel, din cea mai autorizată sursă, portretul complet și complex al lui Nicolae Titulescu, una dintre cele mai marcante personalități ale diplomației românești, model de patriotism și de dăruire pentru suveranitatea națională într-o Europă amenințată de norii unui nou război. 

Ioan Sebastian Bara

Întâlnire de suflet la zi de sărbătoare

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, a fost onorată să organizeze în ziua de 23 aprilie 2023, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, un eveniment cultural excepțional, armonizat cu atmosfera sacră a zilelor ce au premers și au urmat praznicului Învierii.

Pentru noi toți, lumina Învierii a adus bucuria de a fi împreună cu cei dragi și a ne mărturisi credința curată și sinceră în Înviere, credință care ne întărește zi de zi și ne luminează pașii.

Îndrăgitul preot Constantin Necula, prezent din nou la Deva spre marea noastră bucurie, a susținut o conferință în fața unui public numeros, dornic să se împărtășească din tezaurul său de înțelepciune și spiritualitate. Această întâlnire cu părintele Necula a avut acum o însemnătate sufletească mult mai mare, deoarece a avut loc într-o zi de dublă sărbătoare a ortodoxiei: prima duminică de după Sfânta Înviere (Duminica Tomii) și praznicul Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruință, chiar de ziua bibliotecarului.  

Cei care urmăresc activitatea părintelui Necula, cei care se împărtășesc din vorbele sale care merg direct la suflet știu că aceste întâlniri sunt prilejuri de îmbogățire interioară, de cufundare în slovele Sfintei Scripturi, de apropiere de Dumnezeu și de tot ce este sfânt. Tineri și vârstnici, chiar și cei care au o credință ezitantă, toți au ce învăța din întâlnirile cu părintele Necula, din scrierile sale atât de înțelepte.

La această întâlnire de la Deva, părintele Necula a venit cu cel mai recent volum al său de scrieri, volum intitulat Fără de El, pierim…,apărut cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolit al Ardealului, la Editura Agnos din Sibiu. Cum ne explică însuși autorul, titlul cărții nu este ales deloc întâmplător, ci el răspunde nevoii „(…) de a ne aduce aminte că Dumnezeu este Stăpânul Istoriei pe care o trăim. Și încă un Stăpân – Iubitor. Care nu ne părăsește doar pentru a îngădui celor care construiesc scenarii ori speculează pe seama evenimentelor – extrem de dureroase – lumii pentru a avea dreptatea lor, pentru a fi satisfăcuți în orgoliul lor de lideri de opinii ori creatori de curente ideologice”.

Cartea a fost scrisă în perioada pandemiei și în lunile ce i-au urmat, ea fiind o adevărată călăuză pentru toți cei care se simt rătăciți, fără nădejde, sau cei care îl caută pe Dumnezeu în aceste vremuri grele, derutante, pline de întrebări rămase fără răspuns. Cu toate acestea, părintele Necula oferă răspunsuri cu fiecare fragment al cărții prin numeroasele pilde extrase din Evanghelii și prin propriile considerații care, așa cum știu toți cei care îi urmăresc ideile, slovele, merg direct la inimile celor care îl ascultă sau îl citesc. Toate acestea sunt, cu adevărat, „insule de gând liniștit”, cum spune părintele însuși.

Așa cum era de așteptat, întâlnirea cu părintele Necula în zi de sfântă sărbătoare a fost un moment de mare impact emoțional, cu o puternică înrâurire în inimile celor care au dorit să asculte slovele înțelepte ale îndrăgitului părinte. Pentru noi a fost un prilej de înnobilare sufletească, de pătrundere plină de speranță și credință în slovele Sfintei Scripturi, de apropiere de Dumnezeu și de tot ce este sfânt.

I-am mulțumit părintelui Necula pentru că ne-a fost oaspete drag în zi de sfântă sărbătoare.  

La finalul conferinței, părintele Constantin Necula a oferit autografe pe volumul lansat cu acest prilej.

Ioan Sebastian Bara