O monografie mult așteptată

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria Comunei Lelese, a organizat în ziua de 4 mai 2019, la Căminul Cultural din comuna Lelese, lansarea volumului intitulat „Comuna Lelese: monografie” scris de etnologul Rusalin Ișfănoni și apărut în anul 2018 la Editura Călăuza v.b. din Deva.

Biblioteca Județeană salută fiecare nouă monografie a unei localități hunedorene, pentru că fiecare astfel de lucrare devine o sursă importantă de cunoaștere a localității și face parte din corpusul de documente care cuprinde informații valoroase despre județul nostru.

Apariția acestui amplu și documentat volum, în excelente condiții grafice, a fost posibilă grație sprijinului generos oferit de Consiliul Județean Hunedoara, instituție care înțelege pe deplin rolul și importanța unor astfel de lucrări.

Autorul monografiei, etnologul Rusalin Ișfănoni, este bine cunoscut specialiștilor în domeniu și publicului larg. Este personalitatea care și-a dedicat întreaga viață studierii și popularizării impresionantului tezaur de spiritualitate din satele Ținutului Pădurenilor.

Fiu al acestor locuri, născut în satul Dăbâca, comuna Toplița, în urmă cu 75 de ani, Rusalin Ișfănoni cunoaște în cele mai mici detalii istoria acestui străvechi ținut românesc, cunoaște oamenii locului, ocupațiile lor, obiceiurile, modul în care marchează marile evenimente ale vieții, știe istoria fiecărui sat pădurenesc. De aceea, lucrările pe care le-a dedicat acestui ținut au o importanță sporită de faptul că ele sunt scrise de un om al locului, un pădurean care este dedicat trup și suflet acestor oameni și acestor locuri.

Monografia comunei Lelese este o dovadă în acest sens. Scrisă pe baza unui imens material documentar, dar bazându-se și pe cunoașterea nemijlocită a vieții de zi cu zi a pădurenilor, cu bucuriile și grijile lor, cu sărbătorile și muncile specifice fiecărui anotimp, Rusalin Ișfănoni a dăruit comunei Lelese un excepțional dar, îndelung așteptat.

Structurată pe 13 capitole, consistente și bogate în informații, monografia face o minuțioasă trecere în revistă a comunei Lelese din toate unghiurile: coordonate geografice și istorice; ocupațiile de bază ale sătenilor; populația comunei; particularități lingvistice; coordonate etnografice; obiceiuri populare; îngrijirea sănătății; biserica și viața religioasă; învățământul; manifestări etnofolclorice contemporane; personalități născute în comună; turismul și, în sfârșit, instituțiile comunale. Simpla înșiruire a tematicii fiecărui capitol este o dovadă a faptului că monografia elaborată de etnologul Rusalin Ișfănoni este o lucrare de referință, o lucrare monumentală, de care avea nevoie nu doar comunitatea din Lelese, ci și toți cei care doresc să cunoască în amănunțime universul fascinant al Ținutului Pădurenilor.

Căminul Cultural din Lelese a devenit neîncăpător, zeci de pădureni fiind prezenți la acest moment emoționant, momentul în care comuna lor a primit acest dar minunat, monografia mult așteptată.

Ne exprimăm speranța că vom vedea cât mai curând și alte monografii ale comunelor pădurenești, pentru că fiecare comună este un uriaș depozitar de tradiție, de spiritualitate, de istorie. Toate aceste localități trebuie să fie cunoscute, trebuie să-și pună în valoare întregul tezaur de care dispun, de la tradiții și obiceiuri, la viață economică și spirituală. Niciun efort nu este prea mare dacă trebuie valorificate și puse în lumină tradițiile noastre milenare, cu atât mai mult în ziua de azi când, nu de puține ori, manifestările patriotice sunt minimalizate.

Ioan Sebastian Bara

Un fiu al pădurenilor

Prima zi de primăvară ne-a prilejuit întâlnirea cu o mare personalitate a județului IMG_2194Hunedoara: etnologul Rusalin Ișfănoni, care pe data de 23 martie va împlini 75 de ani. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, i-a dăruit biobibliografia cu titlul „Rusalin Ișfănoni, un pădurean din Munții Poiana Ruscă”.

Rusalin Ișfănoni, fiu al Ținutului Pădurenilor, și-a consacrat întreaga viață studierii, sistematizării și punerii în valoare a excepționalului tezaur de spiritualitate rurală existent de secole în așezările Ținutului Pădurenilor. A cunoscut în profunzime viața aspră a pădurenilor, le-a cunoscut obiceiurile, ocupațiile, portul, cântecele, dansurile, viața de zi cu zi, tot ceea ce reprezintă pecetea unei comunități.

Ca tânăr profesor, ulterior ca muzeograf și cercetător la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, Rusalin Ișfănoni a simțit în permanență, ca pe o datorie față de neamul său, imboldul de a cerceta, de a pune în valoare și, mai ales, de a face cunoscute comorile de artă populară autentică din Ținutul Pădurenilor.

rusalin-isfanoni-padurenii-hunedoarei-foto-artavizuala21Este autorul a zeci de articole și studii prin care a scos la lumină nenumărate lucruri neștiute despre tradițiile pădurenilor și le-a făcut cunoscute. Lucrarea sa de doctorat, devenită carte, poartă titlul Pădurenii Hunedoarei – o viziune etnologică, iar meritul autorului constă în faptul că a cercetat viața materială și spirituală a pădurenilor ca un adevărat om de știință și, în același timp, ca un fiu al acestor locuri. Importanți specialiști etnologi din România au avut cuvinte de apreciere cu privire la această lucrare, considerând că ea „este o contribuție majoră la cunoașterea unei culturi și a unei civilizații arhaice deosebit de robuste, care fac parte integral din cultura noastră națională și, inclusiv, din cultura și civilizația universală” și „cea mai amplă tentativă de analiză etnografică și etnologică a spiritualității populare – încărcată cu surprinzătoare supraviețuiri arhaice – specifică Ținutului Pădurenilor”.

lelese-monografie-800x600De asemenea, Rusalin Ișfănoni este autorul unei impresionante monografii a comunei Lelese, o lucrare amplă, documentată până în cele mai mici detalii, o monografie alcătuită cu o rigurozitate dublată de dragostea pe care autorul ei o poartă față de fiecare localitate din zonă, față de fiecare pădurean.

Dintre zecile de studii, articole, comunicări susținute de etnologul Rusalin Ișfănoni, se remarcă de departe lucrările dedicate spiritualității populare din Ținutul Pădurenilor. Acest ținut ne devine mult mai cunoscut și, desigur, mult mai drag după ce Rusalin Ișfănoni îl prezintă din punctul de vedere al etnologului sub toate aspectele lui: obiceiuri laice și religioase, portul popular, ocupații și meșteșuguri, bucătărie tradițională, amenajarea locuinței, cântece și dansuri, termeni specifici graiului local etc. Nimic nu rămâne necercetat, totul ni se dezvăluie ca într-o uriașă frescă în culori vii, în care ne apar în fața ochilor pădureni în costumele lor minunate surprinși la muncă sau la zi de sărbătoare, la bucurie și la durere.

Prin tot ceea ce a creat în domeniul etnologiei, Rusalin Ișfănoni se înscrie printre cei mai valoroși etnologi români, alăturându-se cu îndreptățire unor nume ilustre ca Romulus Vuia, Emilia Comișel, Iordan Datcu, Ion Ghinoiu, Georgeta Stoica etc. În toate lucrările și cercetările lui Rusalin Ișfănoni elementul peren este viața, universul de zi cu zi al țăranului român. Iar păstrarea cu sfințenie a valorilor acestui univers și transmiterea lor spre cei tineri reprezintă o datorie sfântă pe care Rusalin Ișfănoni a îndeplinit-o cu cinste.

Evenimentul cultural dedicat lui Rusalin Ișfănoni, în prezența unui public numeros, a început în acordurile emoționante ale Coralei Sargeția, condusă de prof. Nicolae Icobescu, care a dăruit un minunat Mulți ani trăiască! celui sărbătorit.

Rusalin-IsfanoniÎn semn de prețuire și recunoștință, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a acordat etnologului Rusalin Ișfănoni o Diplomă de Excelență pentru întreaga activitate, pentru profesionalismul și dăruirea cu care a pus în valoare comorile de spiritualitate ale satului românesc din Ținutul Pădurenilor.

De asemenea, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara i-a acordat domnului Rusalin Ișfănoni o Diplomă de Merit Cultural pentru contribuția la promovarea și conservarea culturii și civilizației tradiționale românești.

Aprecierea, respectul și admirația pentru tot ce a realizat etnologul Rusalin Ișfănoni de-a lungul vieții au fost exprimate în cuvinte alese de către personalitățile prezente la manifestare: primarul comunei Lelese, Ciprian Gheorghe Achim, și etnologul Marcel Lapteș.

isfanoni3Cei prezenți au putut urmări un colaj de filme documentare ce cuprinde în esență întreaga activitate de etnograf a domnului Rusalin Ișfănoni. L-am văzut ca „vornic / căpitan” în filmul nunții de la Dăbâca, l-am urmărit vorbind peste hotare, cu emoție și mândrie, despre comorile de spiritualitate ale pădurenilor.

De asemenea, pe holul Teatrului de Artă Deva a putut fi admirată o expoziție ce a cuprins straie și obiecte tradiționale pădurenești, oferite de doamna Marica Țif și de domnul profesor Mircea Lac, românul declarat, de curând, tezaur uman viu.

A urmat un moment folcloric, cântece tradiționale bine cunoscute și îndrăgite interpretate de artiști populari care, în minunatele lor costume, au adus în mijlocul nostru melosul nemuritor al acestui străvechi ținut: Alin Ienciu, Mariana Suciu, Ana Anuțoiu și Petrică Lupaș.

Nu puteau lipsi momentele de folclor pădurenesc, astfel încât publicul a avut parte de un extraordinar moment oferit de Ansamblul „Leleșana” din comuna Lelese.

A fost o seară plină de emoție, așa cum merită din plin etnologul Rusalin Ișfănoni.

Ioan Sebastian Bara