Despre fericire și nu numai…

Un alt moment de viu interes pentru publicul care a venit la Salonul Hunedorean al Cărții a fost lansarea cărții lui Răzvan Exarhu, „Fericirea e un ac de siguranță”, în prezența autorului, invitat al Bibliotecii Județene la această ediție a Salonului.

„Fericirea e un ac de siguranţă”, apărut la Curtea Veche Publishing din București și ilustrat de Andreea Chiric, este volumul care marchează debutul literar al jurnalistului Răzvan Exarhu.

L-am salutat pe Răzvan Exarhu în ipostaza sa de scriitor, de prozator, de autor al unei cărți pline de farmec scrisă, parcă sub semnul vorbelor lui Caragiale: „Simț enorm și văz monstruos”.

Așa cum apreciază critica de specialitate, „volumul este un jurnal atipic, cu mici lucruri care ne influenţează traiul de zi cu zi, în care cititorii îl vor putea descoperi pe autorul, povestitorul, ironicul, curiosul, solitarul şi solidarul Răzvan Exarhu”.

Volumul este o veritabilă oglindă pe care autorul o pune în fața societății românești de după 1990 și îi arată astfel cele mai mici detalii. Cu umor, cu ironie, dar și cu duioșie, cu o excepțională artă de a mânui cuvintele și de a le releva sensurile tainice, autorul desfășoară în fața noastră tablouri vii, dinamice, tablouri în care vedem oameni, îi auzim vorbind (cu inevitabilele automatisme verbale atât de nemilos ironizate de autor), vedem tipologii umane, toate vădind un spirit de observație pătrunzător și un talent literar incontestabil.

Una dintre dominantele textelor care compun cartea este respectul pentru limba română și refuzul autorului de a admite clișee verbale și formulări ce denotă incultură și lipsă de instrucție.

Cartea lui Răzvan Exarhu este, așa cum aflăm de pe coperta a patra, „construită ca să poată fi citită de oriunde, ca o tavă cu o prăjitură care are alt gust în fiecare pătrățică, din care ronțăi încet și îți dorești să nu se termine”.

Cititorul poate afla în cartea lui Răzvan Exarhu pagini savuroase, pline de umor și ironie, cartea fiind o oglindă sui generis a societății românești de după 1990 în care se reflectă viața de zi cu zi așa cum o surprinde, cu un excepțional simț de observație și cu incontestabil talent literar, autorul.

Publicul prezent la lansare a purtat un dialog amplu cu Răzvan Exarhu care a încheiat seara cu o sesiune de autografe.

Ioan Sebastian Bara

Salonul Hunedorean al Cărții, ediția a XVIII-a

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează, în perioada 18-21 octombrie 2017, cea de-a XVIII-a ediție a tradiționalului Salon Hunedorean al Cărții, eveniment cultural de mare rezonanță în viața comunității locale din Deva și din județ.

Timp de patru zile, eleganta Salle d’Or din incinta Deva Mall, va fi locul de desfășurare a acestei adevărate sărbători a cărții, sărbătoare pentru care Biblioteca Județeană s-a pregătit așa cum se cuvine. Anul acesta sunt prezente 119 edituri cu o bogată ofertă de carte din toate domeniile, o participare-record cu care ne mândrim. Ne onorează cu prezența edituri din Alba Iulia, Anglia, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Chișinău, Cluj-Napoca, Dej, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Petroșani, Pitești, Reșița, Satu Mare, Sibiu, Simeria, Târgoviște, Timișoara. Toate sunt edituri bine cunoscute care și-au câștigat un loc merituos pe piața de carte din România.

Dincolo de aspectul comercial, de achiziționare a unor titluri pentru biblioteca personală, Salonul oferă și un excelent prilej pentru edituri, pentru distribuitorii de carte și materiale audiovideo, pentru scriitorii prezenți, pentru librari și bibliotecari de a cunoaște un public avizat, interesat de lectură, dornic să fie la curent cu tot ce este nou și demn de interes pe piața românească de carte. Edițiile anterioare ale Salonului au format deja la Deva o adevărată comunitate de iubitori ai cărții, cititori exigenți care așteaptă an de an acest eveniment pentru a se bucura de tot ceea ce etalează editurile.

De-a lungul anilor, prin seriozitatea cu care a abordat organizarea Salonului, Biblioteca Județeană a reușit să transforme acest eveniment într-un salon de prestigiu, demn să stea alături de cele mai importante manifestări de acest gen din țară. Am reușit să organizăm, an de an, ediții din ce în ce mai reușite ale Salonului, ediții de calitate, îndrăgite și mult așteptate de iubitorii de carte, dar la fel de apreciate și de tot mai numeroasele edituri pe care le găzduim și cu care ne aflăm în excelente relații.

La deschidere, în prezența unui numeros public, de toate vârstele și categoriile ocupaționale, ne-am bucurat de prezența Domnului Președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, care a dorit să ne fie alături și a rostit un cuvânt de salut. Pe lângă Domnul Mircea Flaviu Bobora am mai fost onorați de prezența Doamnei Deputat Natalia Intotero și a Domnului Viceprimar al Municipiului Deva, Cosmin Răzvan Mareș, care au rostit scurte alocuțiuni și au avut cuvinte de apreciere la adresa Salonului.

Acest salon a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Complexul Deva Mall. Ne-am bucurat și de generozitatea sponsorului nostru, Restaurantul Bistro Lex Deva.

Oameni de toate vârstele, de toate profesiile, din Deva și din județ, au venit și în acest an cu mare plăcere și curiozitate la acest Salon, știind că aici vor găsi cărțile pe care le caută, vor găsi titluri noi din orice domeniu și se vor bucura de atmosfera pe care numai foșnetul și mirosul cărților o poate oferi.

Și la această ediție lansările de carte vor fi momente de mare atracție pentru public: „Scânteia vine de la Moscova” a cunoscutului om de televiziune Vartan Arachelian, „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time”, scrisă de jurnalista Sabina Fati, și „Fericirea e un ac de siguranță”, semnată Răzvan Exarhu, vor atrage un foarte numeros public dornic să cunoască autorii, să le adreseze întrebări, să stea de vorbă cu ei. Se vor bucura de succes și scriitorii hunedoreni Nicolae Crepcia, Ioan Drăgoi, Gligor Hașa, Dumitru Hurubă, Radu Igna, Mariana Pândaru, Ioan Pârva, Paulina Popa, Constantin Stancu, scriitori care, prin talentul lor, vor găsi drumul spre sufletul cititorilor.

Un moment special, în deschiderea salonului, l-a constituit întâlnirea cu colegul nostru de la Biblioteca Municipală Petroșani, Avram Iancu, cel care și-a înscris în palmares două realizări absolut remarcabile: traversarea înot a Canalului Mânecii și, de curând, călătoria înot de-a lungul Dunării, din Germania până la vărsarea în Delta Dunării. În semn de prețuire și recunoștință, a primit o Diplomă de Excelență din partea Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva pentru curajul și entuziasmul cu care și-a dus la bun sfârșit expedițiile.

Și în acest an, Salonul Hunedorean al Cărții ne confirmă faptul că au fost binevenite și justificate eforturile Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” de a coagula în jurul acestui important eveniment cultural un număr tot mai mare de prieteni ai cărții. Ne-am convins încă o dată, ca în fiecare an, că dragostea pentru carte rămâne mereu vie și este un redutabil concurent al internetului.

Ioan Sebastian Bara