Bicentenar Dostoievski

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva, a organizat în ziua de 11 noiembrie 2021, la Sala ProArte a Colegiului Național „Decebal”, o prezentare cultural-educativă prilejuită de împlinirea, în această zi, a două sute de ani de la nașterea marelui prozator rus Feodor Mihailovici Dostoievski. În cadrul activității, având drept generic „Inadaptabilitatea omului fericit prin suferință”, a fost făcută o amplă expunere a vieții și operei celebrului scriitor rus cu o viață plină de încercări și o operă nemuritoare. 

F. M. Dostoievski face parte din galeria strălucită a marilor prozatori ruși, alături de Lermontov, Gogol, Tolstoi,  Turgheniev, continuați de Cehov, Gorki, Nabokov, Pasternak și lista nu e încheiată.

Unul dintre cei mai mari prozatori din toate timpurile, Dostoievski  a marcat un punct de cotitură în istoria literaturii universale prin romanele sale „Crimă și pedeapsă”, „Idiotul”, „Demonii, „Frații Karamazov” etc. prin numeroasele nuvele și povestiri, prin articolele din presa vremii. Dincolo de valoarea literară de necontestat, proza lui Dostoievski a exercitat o extraordinară influență asupra psihologiei, moralei, religiei, prin profunzimea introspecțiilor în sufletele personajelor emblematice pe care le-a creat. Aceste personaje sunt inspirate din tabloul social al Rusiei de la mijlocul secolului XIX și dau glas unor permanente frământări sufletești, își pun întrebări legate de fericire, credință, sensul vieții, căutarea adevărului, a libertății. Proza lui Dostoievski este, astfel, atât o frescă a Rusiei contemporane lui, cât și o galerie de tipologii umane ale căror trăiri abisale sunt genial prezentate. Fiecare personaj emblematic creat de acest uriaș prozator, de la Raskolnikov la prințul Mîșkin, de la Karamazovi la Stavroghin, de la Sonia Marmeladova la Nastasia Filipovna și alții, rămâne ca un portret creionat magistral de acest desăvârșit cunoscător al sufletului omenesc care a fost Feodor Mihailovici Dostoievski. Romanele lui Dostoievski au cunoscut celebre ecranizări, cinematografia rusă realizând adevărate capodopere pentru marele ecran. De asemenea, cele mai importante teatre ale lumii, inclusiv din România, au pus în scenă opere scriitorului, actorii străduindu-se să dea viață celor mai cunoscute personaje dostoievskiene. 

Dincolo de opera literară, viața lui Dostoievski a fost marcată de suferință, boală, de situații limită generate de represiunea din partea autorităților Imperiului Țarist.

Toate acestea și-au pus amprenta pe literatura sa, pe întreaga sa concepție despre lume, credință, fericire, destinul omului în lume. 

La finalul prezentării au fost adresate elevilor întrebări din subiectul prezentat, iar cei care au răspuns corect au fost recompensați cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.

Ioan Sebastian Bara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.