Salonul Hunedorean al Cărții, ediția a XX-a

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Complexul Deva Mall,  organizează, în perioada 16 – 19 octombrie 2019, cea de-a XX-a ediție a tradiționalului Salon Hunedorean al Cărții, eveniment cultural așteptat cu mare interes de toți iubitorii de carte din Deva și din județul Hunedoara.

Salonul Hunedorean al Cărții este momentul cultural pe care Biblioteca Județeană îl pregătește din timp, cu mult profesionalism, cu drag și respect față de cititorii fideli, față de toți prietenii cărții, față de oaspeții noștri: scriitori, edituri, librari.

La deschidere, în prezența unui numeros public, de toate vârstele și categoriile ocupaționale, ne-au onorat cu prezența Bogdan Hăulică, consilier, care a dat citire mesajului președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, Ovidiu Moș, viceprimarul municipiului Deva, care a dorit să ne fie alături și a rostit un cuvânt de salut și Ancuța Elena Suciu, consilier județean.

Anul acesta, ideea care ne-a călăuzit în organizarea Salonului ne-a fost inspirată de minunatul vers arghezian „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, de aceea, acest eveniment cultural s-a dorit și a reușit să fie o dovadă de respect și prețuire față de editurile participante, față de întreaga lor activitate dedicată „creației” de carte.

Ca și în anii precedenți, și la această ediție avem o participare numeroasă, participare concretizată în cele peste 130 de edituri din țară: din Alba Iulia, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Dej, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Oradea, Petroșani, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Simeria, Târgoviște, Timișoara. Acestora li se alătură edituri din Republica Moldova și din Marea Britanie.

Și de această dată, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva încearcă, și sperăm că va și reuși, să fie la înălțimea așteptărilor pe care cititorii le au de la acest Salon.

Și în acest an, Salonul nostru va oferi o gamă tematică extrem de largă a titlurilor: de la beletristică la știință, de la istorie la artă, de la cărți pentru copii la cărți de călătorie și albume de artă, cărți în limbi străine, cărți de religie, de economie etc.

De asemenea, editurile, distribuitorii de carte și documente audio-video, librarii și bibliotecarii prezenți la Deva vor fi într-un permanent dialog cu un public avizat, care știe să aprecieze valoarea unei cărți. Este o mare bucurie pentru noi să constatăm că, deși ne aflăm în era internetului, lectura unei cărți în format tradițional, pe hârtie, nu și-a spus încă ultimul cuvânt și plăcerea cititului, a răsfoitului unei astfel de cărți, nu a dispărut.

Ne vom bucura de prezența a două mari personalități ale culturii românești: actorul Dorel Vișan, care, în data de 17 octombrie, ora 1800, în ipostaza de poet și eseist, va lansa  volumele „Cântece pentru glas și toacă” (versuri) și „Cine-i păzește pe paznici? Gânduri de zi și de noapte” (eseuri), și părintele Constantin Necula, care își va lansa în data de 18 octombrie, ora 1800, volumele „Întru Adormire lumea nu ai părăsit… Meditații în Postul Adormirii Maicii Domnului”, „Duminici în dar. Predici și gânduri” și „Împreună cu Hristos. Cultura creștină a prevenției”.

Așa cum le-am promis cititorilor la edițiile precedente ale Salonului, și acum le vom oferi privilegiul de a se afla într-o veritabilă cetate a cărții, un for de cultură în care cartea este la loc de cinste.

Așteptăm, și la această ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, vizitatori de toate vârstele, de toate profesiile, din Deva și din județ, care să găsească aici cărțile pe care le caută, titluri noi din orice domeniu, să afle aici atmosfera pe care numai cartea o poate crea.

Ioan Sebastian Bara

Acest articol a fost publicat în Stiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s