Daniel Marian, noi incursiuni în lumea poeziei

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 14 iunie 2019, la Sala de Lectură a instituției, o întâlnire cu jurnalistul și poetul Daniel Marian care, cu acest prilej, și-a lansat cinci volume de versuri: Recunoașteri reflexe realminteri (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2019), Primejdiile de la iubirile-ncoace (Kaitangata, New Zealand, 2019), Șampanie cu veverițe (Kaitangata, New Zealand, 2019), Prispaș în cartierul cu șoapte (Kaitangata, New Zealand, 2019) și Parfum de viață, esențe tari (Deva, 2019).

Daniel Marian face parte din acea generație de poeți hunedoreni care vin în urma poeților Iv Martinovici, Mariana Pândaru, Paulina Popa, Eugen Evu, Ioan Evu. Absolvent al Colegiului Național „Decebal” din Deva, Daniel Marian s-a afirmat în peisajul poetic hunedorean după anul 1990, când a început să desfășoare o bogată activitate jurnalistică la diverse publicații.

Daniel Marian este o prezență remarcabilă în peisajul poetic al județului nostru, creațiile sale lirice au trecut de mult granițele județului și cine va fi curios să-i parcurgă biografia va avea plăcuta surpriză să vadă că poezii semnate de el se găsesc în paginile unor prestigioase reviste de cultură din Statele Unite, Canada, Irlanda, Albania.

Publicistica i-a cedat locul creației lirice, poezia a învins și, din anul 2011 încoace, când i-a apărut volumul de poezii intitulat Căpiţă de fluturi, îngerii mei, continuă să publice cu consecvență volume și plachete de versuri al căror număr a trecut de 40. Fiecare volum de versuri a completat profilul liric al lui Daniel Marian și, toate împreună, formează un corpus poetic impresionant.

Cele cinci volume de poezie pe care am avut bucuria să le lansăm compun un tot unitar, un tot care pune în lumină aceleași trăiri profunde, transpuse în limbaj liric de o mare modernitate.

Prefațatorul unora dintre aceste volume, Daniel Luca, observă foarte bine faptul că „Daniel Marian inovează la nivel de limbaj prin felul său abrupt, chiar ilogic de multe ori, de a scrie, însă fără a altera în vreun fel mesajul transmis; altfel spus, poate să fie coșul cât de strâmb, fumul iese drept…”

Într-adevăr, limbajul poetic folosit de Daniel Marian ne surprinde prin noutate, prin notele de suprarealism, prin măiestria cu care face asocierile de cuvinte într-o frumoasă limbă română, toate acestea subsumându-se unicului scop, acela de a pătrunde în sufletul cititorului, de a capta și de a convinge iubitorii de poezie de prezența harului poetic.

În final, i-am mulțumit lui Daniel Marian pentru acest nou ciclu de volume, i-am dorit să rămână același poet sensibil, același „ucenic la cuvinte” pe care îl știm și pe care îl apreciem.

La final autorul a oferit autografe doritorilor.

Ioan Sebastian Bara

Reclame
Acest articol a fost publicat în Stiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s